VIDEO – Pui de delfin, SALVAT de pe plaja de la Eforie
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 26 februarie 2017, 15:51
Moment inedit pe plaja din Eforie. Câțiva tineri care se plimbau pe malul mării au zărit în apă un pui de delfin eșuat.
Impresionat de lupta agonizantă a cetaceului cu valurile, unul dintre tineri a intrat în apa rece pentru a-l ajuta pe puiul de delfin să înainteze în larg. În imaginile filmate cu telefonul mobil se vede cum, după ce este împins în valuri de către om, vioi, delfinul înoată spre largul mării, probabil pentru a se alătura bancului de care se pierduse. Din spusele tinerilor care au experimentat pe viu scena, totul s-a întâmplat în urmă cu trei zile.
Clipul a fost postat pe pagina de Facebook Eforie Online, însoțit de mesajul „Mai contează cât de rece este apa atunci când îți pasă? Salvarea unui pui de delfin eșuat pe plajă!“. Imaginile au fost vizionate de zeci de mii de utilizatori și a strâns foarte multe aprecieri și comentarii de laudă la adresa salvatorului.
Sursa video: Facebook.com/EforieOnline