FC Viitorul este favorită la victorie
Publicat de Catalin Donose, 24 februarie 2017, 11:13
Etapa a 25-a din Liga I de fotbal, programează mâine după-amiază, de la ora 15, la Ovidiu, meciul dintre liderul clasamentului, FC Viitorul cu 48 de puncte și penultima clasată, Poli Timișoara cu 13 puncte.
Biletele de intrare au prețuri cuprinse între 10 și 40 de lei, iar suporterii din Constanța și Năvodari au transportul gratuit asigurat la Stadionul Central din cadrul Academiei Hagi.
Gazdele își doresc o nouă victorie pentru a se menține în fruntea clasamentului.
FC Viitorul este favorită, iar la conferința de presă dinaintea meciului, jucătorii Florin Purece și Robert Hodorogea au fost optimiști pentru un nou succes.