Bărbat găsit mort în casă de fratele său, în cartierul Palazu Mare

Publicat de , 21 februarie 2017, 07:29
Descoperire macabră făcută de un bărbat în vârstă de 63 de ani, aseară, în cartierul Palazu Mare. Pentru că fratele său nu mai dăduse niciun semn de câteva zile, acesta s-a dus să-l viziteze.
Când a intrat în casa de pe strada Alexandru sahia, unde acesta locuia singur, l-a găsit căzut pe podea, cu fața în jos, inert.
A sunat la 112 și un echipaj de la Ambulanță a sosit la adresa indicată, însă cadrele medicale nu au putut decât să constate decesul.
Victima, în vârstă de 59 de ani, cunoscută cu afecțiuni medicale, era decedată de câteva zile. La fața locului au sosit și criminaliștii, care au efectuat cercetări la fața locului și nu au găsit indicii că bărbatul ar fi fost agresat.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la morgă, iar medicii legiști vor stabili, după necropsie, cauza exactă și momentul în care a survenit decesul.