Vreme caldă, dar închisă, în DOBROGEA
Publicat de , 18 februarie 2017, 19:39
Vremea rămâne mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă a anului, în Dobrogea, însă va deveni închisă, în următoarele 24 de ore.
Își vor face apariția ploile. Temperaturile minime de la noapte vor fi cuprinse între 1 și 5 grade Celsius, iar maximele de duminică, între 5 și 8 grade.
Cerul va fi mai mult acoperit. De altfel, meteorologii au emis o informare de precipitații moderate cantitativ, valabilă de sâmbătă seara până luni dimineața.
În intervalul menționat vor fi precipitații în jumătatea de sud a țării și local în centru și nord-est. În sud-vest cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp și izolat, mai ales la munte, 25…30 l/mp. În nordul și vestul Olteniei, nord-vestul Munteniei, Munții Banatului și local în Carpații Meridionali vor predomina ninsorile și se va depune strat nou consistent de zăpadă. Vântul va avea intensificări temporare, mai ales pe crestele montane înalte, spulberând zăpada. În zonele joase de relief din Banat, Oltenia, Muntenia, Transilvania, sudul și centrul Moldovei, vor fi precipitații mixte, care vor favoriza depuneri de polei.