Cu ce se va prezenta ROMÂNIA la Carnavalul de la Veneția
Publicat de , 18 februarie 2017, 16:36
România va fi reprezentată la Carnavalul de la Veneţia, în perioada 18 – 28 februarie, prin trei manifestări culturale – expoziţia de costum şi fotografie ”Zestrea” şi două reprezentaţii ale unui program artistic realizat de grupul de tulnicărese Moaţele, transmite Primăria Municipiului Bucureşti, citată de news.ro.
Expoziţia, semnată de artistul plastic şi designerul Liliana Ţuroiu, va fi găzduită pe toată perioada carnavalului de Ateneo Veneto şi aduce în atenţia publicului 25 de exponate, piese vestimentare tradiţionale româneşti.
”Zestrea by Liliana Ţuroiu” şi albumul de fotografii, realizate la Castelul Bran, au fost expuse în anul 2016 în opt capitale europene.
Grupul de tulnicărese Moaţele din Câmpeni, judeţul Alba, va susţine, sâmbătă, un program artistic pe o scenă în Piaţa San Marco. Duminică, tulnicăresele vor fi prezente la defilarea participanţilor la Carnaval, care precede mult aşteptatul moment al zilei din Piaţa San Marco, ”zborul îngerului”, o rememorare a unei vechi tradiţii veneţiene.
Evenimentele de la Veneţia sunt organizate de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie, în colaborare cu Institutul Cultural Român şi Cercetare Umanistică de la Veneţia.
Sursa – news.ro