CONSTANȚA. Banda de tâlhari din Palazu Mare a ajuns în spatele gratiilor
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 18 februarie 2017, 08:54
Cinci tineri din Constanța, cu vârste cuprinse între 19 și 34 de ani, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, ei fiind acuzați de furt calificat și tâlhărie calificată.
Indivizii au fost săltați de polițiști încă de ieri, în urma unor percheziții, care au avut loc în cartierul Palazu Mare din Constanța.
Potrivit oamenilor legii, de la jumătatea lunii ianuarie și până acum, banda de tâlhari a comis cel puțin șase furturi. Hoții acționau în zona locuințelor din cartierele Palazu Mare, Boreal și Tomis Plus, unde vizau imobile în construcție din care furau scule electrice.
Într-un dintre cazuri, cei cinci au fost surprinși de paznicul unui imobil, pe care l-au închis într-o baracă, i-au luat telefonul mobil și apoi și-au văzut nestingheriți de treabă.
Tâlharii acționau ca la carte, la adăpostul nopții și purtau cagule, în speranța că nu vor fi identificați și prinși de polițiști.
În toate cele șase cazuri de furt, prejudiciul calculat de autorități a fost undeva în jurul a 50.000 de lei. Din acest total, în urma perchezițiilor desfășurate joi noapte, a fost recuperat jumătate. Doar în cazul paznicului sechestrat, prejudiciul a fost de circa 16.000 de lei.