Irina Begu a pierdut un meci început ieri și terminat astăzi
Publicat de Catalin Donose, 15 februarie 2017, 13:17
Irina Begu a fost învinsă de rusoaica Daria Kasatkina cu 3-6, 6-1, 7-5, miercuri, într-un meci din runda inaugurală a turneului de la Doha (Qatar), dotat cu premii de peste 700.000 de dolari.
Partida s-a reluat de la scorul de 5-3, 40-40, la care fusese întreruptă marți din cauza ploii.
Meciul fusese întrerupt prima oară la scorul de 4-3, iar apoi s-a jucat o scurtă perioadă de timp, după care ploaia a reînceput.
Begu (26 ani, 28 WTA) a câștigat cele două puncte necesare adjudecării primului set (6-3), dar apoi a cedat fără drept de apel manșa secundă, cu 1-6, cu patru ghemuri consecutive luate de Kasatkina.
În decisiv, Irina a început cu un ghem alb, dar apoi Kasatkina (19 ani, 32 WTA) a întors scorul (1-2), iar cele două jucătoare au mers cap la cap cu șase break-uri la rând.
Begu a fost cea care a rupt seria, făcându-și serviciul pentru 5-4, dar apoi a pierdut ultimele trei ghemuri ale întâlnirii, fără a reuși vreun punct în ultimele două.
Kasatkina conduce cu 3-1 la meciurile directe, după ce a mai învins-o pe Irina în 2015, la Moscova, cu 6-3, 3-6, 6-3 în optimi, și anul acesta, în primul tur la Brisbane, cu 6-3, 6-3.
Begu a pierdut șapte din cele opt meciuri jucate în acest an (unul în Fed Cup).
Românca va primi 6.925 dolari și un punct WTA pentru participare, iar Kasatkina va juca în optimi cu germanca Angelique Kerber, principala favorită, meci programat tot miercuri.