Ascultă Radio România Constanța Live

Tulcea: Autoritățile locale iau în calcul înființarea unor rute aeriene pentru populația din Deltă

Tulcea: Autoritățile locale iau în calcul înființarea unor rute aeriene pentru populația din Deltă

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 10 februarie 2017, 16:26

Conducerea Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) ia în calcul propunerea autorităților locale din Rezervație pentru înființarea unor rute aeriene pentru aparate de zbor ultraușoare care să deservească populația atunci când transporturile navale și rutiere sunt greu de realizat.

„Este de analizat cererea privind înființarea unor linii de transport pentru aeronave ultraușoare în vederea deservirii publicului. Trebuie făcute însă studii de impact. Dacă se va constata că acoperă o cerință foarte importantă a publicului și că au impact redus asupra mediului, pot fi luate în calcul”, a declarat presei, astăzi, guvernatorul Rezervației, Grigore Baboianu.

Și Prefectura județului Tulcea s-a arătat deschisă posibilității de a deschide rute aeriene pentru aparatele de zbor ultraușoare, dacă înființarea acestora respectă legislația în domeniul mediului.

„Cererea noastră poate părea o glumă, dar pentru amenajarea unor piste pentru aparatele de zbor ultraușoare de două sau șase persoane nu este nevoie de betonarea suprafețelor. Trebuie făcut ceva. La începutul săptămânii viitoare le voi transmite tuturor primăriilor din Deltă o solicitare pentru a identifica zonele în care se pot amenaja piste pentru avioanele ultraușoare”, a declarat, pentru Agerpres, primarul comunei Sfântu Gheorghe, Valentin Sidorencu.

Alături de alți primari ai unor comunități izolate din Deltă și de asociații ale operatorilor turistici și ale pescarilor, Valentin Sidorencu a semnat la finele lunii trecute un apel către premierul României, ministrul Transporturilor, ministrul Sănătății, ministrul Mediului și către autorități tulcene pentru înființarea unor „poduri aeriene”.

„Oamenii bolnavi critic, femeile gravide și oamenii aflați în alte situații de maximă urgență medicală nu au dreptul să rămână captivi între apele înghețate ale Dunării. (…) Prin bunăvoința dvs se vor putea astfel deschide alte două poduri aeriene spre noi care vor putea fi supravegheate de Zona de Control a Traficului Aerian Tulcea-Aeroport și care, în corelare cu studiile de impact de mediu efectuate sub îndrumarea ARBDD Tulcea, vor putea stabili trasee și reguli de circulație aeriană în interiorul Ariei Protejate 2000”, se arată în scrisoarea deschisă a autorităților locale din Deltă.

De peste o lună cursele regulate pe Dunăre între Tulcea și localitățile izolate din Deltă au fost suspendate din cauza sloiurilor.

Tulcenii din localitățile pe de brațul Chilia, cu excepția celor din satul Periprava, au putut ajunge cu mijloace auto până în suburbia Tudor Vladimirescu de unde cu bacul au trecut Dunărea pentru a ajunge în municipiul Tulcea. Persoanele din satul Periprava, aparținând comunei CA Rosetti, au putut ajunge cu mijloace auto pe malul stâng al Dunării de unde cu bărci au trecut Dunărea pentru a ajunge în orașul Sulina.
19-delta-dunarii-shutterstock-copy
Tulcenii din localitățile de pe brațul Sfântu Gheorghe, cu excepția localității Sfântu Gheorghe, au putut trece Dunărea cu bacul în localitatea Nufăru situată în zona de terasă a județului, de unde, cu mijloace auto, s-au putut deplasa în municipiul Tulcea. Persoanele din satul Sfântu Gheorghe au ajuns periodic în apropiere de localitatea Murighiol, situată în zona de terasă a județului, cu sprijinul unei ambarcațiuni din metal a Primăriei comunei Sfântu Gheorghe.

Cursele pe brațul Sulina al Dunării au fost suspendate doar o săptămână în perioada 8-15 ianuarie 2017, din cauza sloiurilor. Cursele între Tulcea și Sulina au fost reluate în condiții de iarnă și s-au efectuat doar de două ori pe săptămână, societatea care asigură transportul subvenționat de mărfuri și călători în Deltă apelând, prin intermediul autorităților județului, la sprijinul remorcherelor Administrației Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ) și a Ministerului Apărării Naționale (MApN) pentru ca pasagerii și mărfurile transportate în localitățile izolate din Deltă să ajungă în condiții de siguranță la destinații.

CONSTANȚA: Sprijin pentru persoanele vulnerabile cu prilejul Sărbătorilor Pascale
Ştiri vineri, 18 aprilie 2025, 13:34

CONSTANȚA: Sprijin pentru persoanele vulnerabile cu prilejul Sărbătorilor Pascale

Cu prilejul Sărbătorilor Pascale, Primăria Municipiului Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Socială, aduce un strop de lumină...

CONSTANȚA: Sprijin pentru persoanele vulnerabile cu prilejul Sărbătorilor Pascale
MAMAIA: Wild Parade – un nou festival house & dance pe litoral
Ştiri vineri, 18 aprilie 2025, 12:27

MAMAIA: Wild Parade – un nou festival house & dance pe litoral

Wild Parade: un nou festival house & dance pe litoral, între 15-17 august 2025 în Mamaia Nord. Nume sonore precum Aaron Sevilla, Tom Novy şi...

MAMAIA: Wild Parade – un nou festival house & dance pe litoral
Tenis: Sabalenka, Pegula, Gauff și Paolini, calificate în sferturi la Stuttgart
Ştiri vineri, 18 aprilie 2025, 12:16

Tenis: Sabalenka, Pegula, Gauff și Paolini, calificate în sferturi la Stuttgart

Arina Sabalenka, Jessica Pegula, Coco Gauff și Jasmine Paolini s-au calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart...

Tenis: Sabalenka, Pegula, Gauff și Paolini, calificate în sferturi la Stuttgart
CONSTANȚA: Trafic fluidizat în zona Cimitirului Central
Ştiri vineri, 18 aprilie 2025, 11:18

CONSTANȚA: Trafic fluidizat în zona Cimitirului Central

O nouă trecere de pietoni și un nou acces pietonal în Cimitirul Central au fost amenajate de către Confort Urban. Lucrările vin în completarea...

CONSTANȚA: Trafic fluidizat în zona Cimitirului Central
Ştiri vineri, 18 aprilie 2025, 11:10

Poșta Română a finalizat distribuirea pensiilor, cât și livrarea anticipată a prestațiilor sociale aferente lunii aprilie

Poșta Română a finalizat, înaintea Sărbătorilor de Paște, distribuirea prestațiilor sociale aferente lunii aprilie, operatorul precizând că...

Poșta Română a finalizat distribuirea pensiilor, cât și livrarea anticipată a prestațiilor sociale aferente lunii aprilie
Ştiri vineri, 18 aprilie 2025, 11:01

Echipa națională masculină de polo a României este calificată la Campionatul Mondial

Echipa națională masculină de polo pe apă a României a obținut calificarea la Campionatul Mondial care va avea loc la Singapore în perioada...

Echipa națională masculină de polo a României este calificată la Campionatul Mondial
Ştiri vineri, 18 aprilie 2025, 08:55

Vremea va fi normală termic în Dobrogea și pe litoral

Vineri, vremea va fi normală termic în Dobrogea și pe litoral. Cerul va avea înnorări temporare mai ales noaptea, când, pe arii restrânse, vor...

Vremea va fi normală termic în Dobrogea și pe litoral
Ştiri vineri, 18 aprilie 2025, 08:54

Preotul Claudiu Banu ne aduce aminte cât de încărcată spiritual este Vinerea Mare

Astăzi este Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor. În biserici se va cânta diseară Prohodul Domnului – ce simbolizează punerea în mormânt a lui...

Preotul Claudiu Banu ne aduce aminte cât de încărcată spiritual este Vinerea Mare