Brașov: Valentine’s Day la Castelul Bran
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 10 februarie 2017, 17:12
Persoanele care iubesc și se iubesc, cei care au inima mare și poartă în ea chipul persoanelor dragi sunt așteptate în 14 februarie, de Valentine’s Day, la Castelul Bran, anunță organizatorii unui eveniment dedicat acestei zile.
„În ciuda gerului ‘Iubirea înflorește la Castelul Bran!’. Cum altfel când Valentine’s îi dă prilejul Contelui să se pregătească temeinic pentru a celebra cele mai frumoase sentimente. Experiența pasului făcut într-un edificiu peste care acum înflorește al 640-lea anotimp al renașterii este dublată de ciocolata caldă, cafeaua aromată și fructele proaspete. Ingrediente ce vor putea fi savurate într-o atmosferă specială, doar de cuplurile îndrăgostite”, se arată într-un comunicat de presă transmis de administrația Castelului Bran.
Potrivit sursei citate, atât Castelul Bran, cât și Parcul Regal vor anticipa, prin decorațiuni și prin surprizele oferite în cadrul celor trei magazine, frumusețea primăverii ce urmează să vină.
Accesul la Castelul Bran în 14 februarie se va face în intervalul orar 9,00 — 16,00, prețul biletului fiind de 35 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru studenți, 25 de lei pentru seniori și 7 lei pentru copii, potrivit sursei citate.