Ascultă Radio România Constanța Live

Moțiune de CENZURĂ prezentată luni în plenul Parlamentului

Moțiune de CENZURĂ prezentată luni în plenul Parlamentului

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 6 februarie 2017, 07:10

Moţiunea de cenzură a PNL şi USR împotriva Guvernului Grindeanu va fi citită luni, la ora 12.00, în şedinţa de plen comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului, urmând ca votul final să fie dat numai după adoptarea bugetului de stat pe 2017, au decis, miercuri, Birourile Permanente Reunite. Premierul Sorin Grindeanu crede că majoritatea PSD-ALDE îşi va proba soliditatea în Parlament, în timp ce preşedintele PNL, Raluca Turcan, speră că moţiunea va fi votată şi de parlamentari social-democraţi.

Luni, la 12.00, va avea loc şedinţa de plen comun în care se va da citire moţiunii de cenzură depusă de PNL şi USR.

Cel mai probabil, aceasta va fi votată a doua zi după adoptarea bugetului de stat pe anul 2017, existând în prealabil şedinţa Birourilor Permanente Reunite pentru a fixa data de dezbatere, inclusiv cu timpii alocaţi pentru dezbatere şi vot.

PNL şi USR au depus miercuri, la Camera Deputaţilor, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu, liderul Patidului Naţional Liberal, Raluca Turcan, afirmând că aceasta este soluţia „legală şi instituţională” pentru demisia Guvernului.

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu conţine o serie de critici dure la adresa coaliţiei PSD-ALDE, pe care PNL şi USR o acuză de legalizarea furtului prin adoptarea ordonanţei de urgenţă privind modificarea codurilor penale şi a proiectului de lege privind graţierea.

”Renunţaţi la legalizarea furtului în România (…) Românii nu vor graţierea şi salvarea politicienilor corupţi. Legiferarea în folos propriu nu este o soluţie pentru România pentru că nu face decât să slăbească statul de drept şi să ne slăbească ca naţiune. Vă somăm să renunţaţi la acţiunile împotriva respectării legii, să renunţaţi la a proteja şi a atenta la viaţa, siguranţa şi viitorul românilor. Nu vă mai ascundeţi în spatele unui vot pe care cetăţenii vi l-au acordat cu bună credinţă şi deschideţi larg ochii pentru a vedea că nu guvernaţi o Românie minoritară a celor corupţi”, se arată în textul moţiunii de cenzură.

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat vineri, la Parlament, că parlamentari ai PSD vor susţine moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu, aşa cum au existat social-democraţi care au votat amendamentele PNL la proiectul bugetului de stat pe 2017.

„Inclusiv la dezbaterea pe bugetul de stat, parlamentarii PSD au votat amendamentele PNL şi viziunea PNL de dezvoltare a României. Este un lucru foarte important pentru că arată că sunt oameni în PSD preocupaţi în mod real de dezvoltarea stării, de bunăstare prin legalitate. Vom vedea că sunt membri ai PSD care vor susţine şi moţiunea de cenzură pe care PNL a iniţiat-o”, a afirmat deputatul PNL.

Ea a mai spus că „PNL nu doar că doreşte dezbaterea în regim de urgenţă a proiectului legislativ, ci şi vot la vedere pentru a şti exact cine îşi doreşte o justiţie puternică sau o justiţie slabă, pentru a şti exact cine îşi doreşte egalitate de tratament pentru toţi cetăţenii acestei ţări”.

După anunţul făcut de Sorin Grindeanu că OUG 13/2017 va fi aborgată, Raluca Turcan a spus că liberalii nu renunţă la moţiune. ”În faţa atitudinii arogante a coaliţiei PSD-ALDE, considerăm că trebuie folosite mijloace democratice şi instituţionale, care, în viziunea Partidului Naţional Liberal sunt urmatoarele: moţiune de cenzură şi căderea Guvernului şi o dezbatere reală în Parlament şi punerea în acord a celor două coduri cu deciziile CCR”, a declarat Raluca Turcan.

Premierul Sorin Grindeanu a declarat duminică seara, la România TV, că „lucrurile sunt cât se poate de clare”, iar moţiunea de cenzură a PNL şi USR nu va trece deoarece PSD are majoritate în Parlament, iar el se bazează pe acest lucru.

„Eu mă bazez şi Guvernul se bazează pe o majoritate în Parlament. Am primit votul Comitetului Executiv Naţional al PSD în urmă cu două zile, un vot de încredere pentru noi ca şi Guvern, ceea ce înseamnă că inclusiv vot în Parlament. De aceea vă spuneam că acest Guvern se bazează în continuare pe o majoritate solidă în Parlament”, a completat Sorin Grindeanu.

Duminică, ziua în care Guvernul a aprobat OUG privind modificarea codurilor penale, au continuat protestele în toată ţara, înregistrându-se un număr record de manifestanţi, care au cerut demisia Guvernului. În Piaţa Victoriei din Capitală au protestat peste 280.000 de oameni, fiind cel mai mare număr de participanţi de la debutul manifestaţiilor, în timp ce alte 350.000 de persoane au ieşit să protesteze şi în alte oraşe din ţară: La Cluj-Napoca au fost aproximativ 50.000 de manifestanţi, la Sibiu şi la Timişoara câte 40.000, iar la Iaşi peste 30.000, oamenii spunând că Guvernul a minţit, a făcut un abuz adoptând o ordonanţă de urgenţă pentru a schimba prevederi din codurile penale, în beneficiul unor politiceni, şi trebuie să răspundă pentru ce au făcut şi să îşi dea demisia.

Sursa – news.ro

TULCEA: O elevă din Sibiu a câștigat marele premiu al Olimpiadei naționale de limba engleză
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 13:59

TULCEA: O elevă din Sibiu a câștigat marele premiu al Olimpiadei naționale de limba engleză

Ana Sofia Greavu, elevă în clasa a VII-a la Colegiul Național ‘Gheorghe Lazăr’ din Sibiu a câștigat, luni, marele premiu al...

TULCEA: O elevă din Sibiu a câștigat marele premiu al Olimpiadei naționale de limba engleză
Mamaia - foto - Adi Bancila
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 13:53

AUDIO | De 1 Mai, la Mamaia, cele mai multe hoteluri și terase vor fi deschise

Mai sunt câteva zile până la debutul oficial al sezonului estival. La Mamaia, cele mai multe hoteluri și terase vor fi deschise, iar...

AUDIO | De 1 Mai, la Mamaia, cele mai multe hoteluri și terase vor fi deschise
TULCEA: Operatorii turistici, pesimiști în ceea ce privește sezonul estival în Delta Dunării
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 13:18

TULCEA: Operatorii turistici, pesimiști în ceea ce privește sezonul estival în Delta Dunării

Unii operatorii turistici din Delta Dunării sunt pesimiști în ceea ce privește sezonul estival din acest an și speră în revenirea...

TULCEA: Operatorii turistici, pesimiști în ceea ce privește sezonul estival în Delta Dunării
AUDIO | Cum decurge o tentativă de escrocherie la telefon
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 13:15

AUDIO | Cum decurge o tentativă de escrocherie la telefon

Peste un trilion de euro (adică un miliard de miliarde de euro) au obținut, anul trecut, infractorii cibernetici, prin diverse metode de...

AUDIO | Cum decurge o tentativă de escrocherie la telefon
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 13:00

Universitatea Ovidius din Constanța lansează PILDAS, proiectul de antreprenoriat studenţesc clasat pe primul loc în competiţia naţională FDI 2025

Societatea Antreprenorială Studenţească Ovidius Innovation Center (OIC-SAS) a Universităţii Ovidius din Constanţa (UOC) organizează, marţi,...

Universitatea Ovidius din Constanța lansează PILDAS, proiectul de antreprenoriat studenţesc clasat pe primul loc în competiţia naţională FDI 2025
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 12:52

AUDIO | Sectorul construcțiilor este ofertant pentru a implementa soluții digitale

Digitalizarea în domeniul construcțiilor, unul recunoscut ca fiind preponderent al muncii fizice și al dinamicii utilajelor, pare mai greu...

AUDIO | Sectorul construcțiilor este ofertant pentru a implementa soluții digitale
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 12:41

„Scul de borangic”, exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța

Borangicul este fibra produsă de viermii de mătase, folosită în industria casnică textilă țărănească. Singurele piese țesute exclusiv din...

„Scul de borangic”, exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 12:31

AUDIO | Drepturile angajaților și eficiența ITM-urilor

Pe lângă sindicate, drepturile angajaților din România sunt apărate de inspectoratele teritoriale de muncă și, în cazurile cele mai grave, de...

AUDIO | Drepturile angajaților și eficiența ITM-urilor