Calendarul zilei – 6 februarie
Publicat de Codrin RAITA, 6 februarie 2017, 06:00
EVENIMENTE INTERNE
– S-a întâmplat într-o zi de 6 februarie
* Acum 321 de ani (1696) apărea, în tipografia instalată la Mănăstirea Snagov, prima tipăritură, cartea „Orânduiala slujbei sfinţilor Constantin şi Elena”, publicată, cu text grecesc şi românesc, de Mihail Iştvanovici, sub îngrijirea lui Antim Ivireanul şi dedicată lui Constantin Brâncoveanu
* Se împlinesc 160 de ani (1857) de la apariţia, la Bucureşti (de două ori pe săptămână, până la 6/18.VIII.1857), a jurnalului politic şi literar „Concordia”, oficios al mişcării unioniste, sub redacţia lui C. A. Kretzulescu (6/18)
* În urmă cu 119 ani (1898) avea loc, la Paris, prima audiţie a „Poemei Române”, de George Enescu, sub bagheta dirijorului Edouard Colonne. „Poema Română” a fost dedicată, de Enescu, reginei Elisabeta a României
* Cu 98 de ani în urmă (1919) Adunarea Naţională, rezultată în urma alegerilor din 19 ianuarie 1919, şi-a început lucrările în orăşelul Weimar, urmând să dea Germaniei o Constituţie. După oraşul unde s-au desfăşurat lucrările adunării, au fost denumite ulterior „Republica de la Weimar” (1919-1933) şi constituţia după care se va conduce aceasta – „Constituţia de la Weimar”
* Acum 93 de ani (1924) era adoptată Legea persoanelor juridice, elaborată de Gheorghe Gh. Mârzescu, în calitate de ministru al justiţiei, prin care s-a creat cadrul juridic pentru dizolvarea unor organizaţii politice antinaţionale
* În urmă cu 72 de ani (1945) apărea Legea nr. 86 privind Statutul Naţionalităţilor Minoritare, potrivit căreia toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi se bucură de aceleaşi drepturi civile şi politice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, limbă sau religie. Statutul prevedea pedepsirea prin lege a manifestărilor urii de rasă sau a naţionalismului
* Se împlinesc 65 de ani (1952) de la urcarea pe tron a reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi Irlandei de Nord. La această dată, Regele George al VI-lea se stinge din viaţă şi este urmat la tron de fiica sa, Elisabeta. Încoronarea a avut loc la Westminster Abbey, la 2 iunie 1953. Elisabeta a II-a deţine al doilea record de longevitate pe tronul britanic, după Regina Victoria, care a domnit 63 de ani şi şapte luni
* Acum 27 de ani (1990) a avut loc şedinţa de constituire a Uniunii Elene din România (UER). Printre membrii fondatori se numără: Sotiris Fotopolos, Gh. Vitanidis, Eftimie Antoniadis, George Mularidis, Ion Iasonidis, Atena Demetriad, Nicolae Pavlidis, Gheorghe Foroglu, Pagona Georgescu, Anastasia Vitanidis, Anton Antoniadis, Anastasia Cucuritzis, Chiriacos Manusaridis, Dan Manusaridis, Spiros Vanghelatos, Tănase Nasta, Vasilis Zogas şi Ioana Vanghelatos. UER a fost înregistrată în aceeaşi zi la Judecătoria Sectorului 1. Comisia pentru Minorităţile Naţionale din cadrul Frontului Salvării Naţionale va acorda avizul de înfiinţare nr. 39 la 12.02.1990, iar la 26.02.1990, Uniunea Elenă din România va dobândi şi personalitate juridică
* Tot acum 27 de ani (1990) avea loc înregistrarea oficială ca formaţiune politică a Frontului Salvării Naţionale (FSN), la Tribunalul Municipiului Bucureşti, prin Decizia nr. 27/6.II.1990 (la 7 februarie va fi dată publicităţii platforma-program a noii formaţiuni politice)
* Într-o zi de 6 februarie, acum 18 de ani (1999), începea Conferinţa de la Rambouillet (Franţa), convocată de Grupul de Contact, în scopul negocierii unui acord interimar care să prevadă o „autonomie substanţială” pentru Kosovo. Evenimentul s-a încheiat prin acceptarea, în linii mari a proiectului de către cele două părţi. Belgradul exclude desfăşurarea unei forţe internaţionale în Kosovo, iar albanezii nu renunţă la pretenţia lor de a organiza un referendum privind independenţa provinciei (6 – 23 februarie 1999)
* Se împlinesc 5 ani (2012) de când premierul Emil Boc şi-a anunţat demisia. El a declarat, în cadrul unei şedinţe de Guvern, convocate de urgenţă, că a decis să depună mandatul Executivului. Preşedintele Traian Băsescu l-a însărcinat pe Mihai Răzvan – Ungureanu, şef al Serviciului de Informaţii Externe, cu formarea noului Cabinet
Aniversări – Comemorări
– Sfinţii Paul Miki şi însoţitorii, martiri (Calendarul Romano-Catolic 2017)
– 131: „Ziua Roşiei Montane”; Roşia Montană (numele latin: Alburnus Maior), cea mai veche localitate minieră din România, apare pentru prima dată menţionată în tăbliţa cerată nr. XVIII, datată 6 februarie 131. Tăbliţele cerate găsite în galeriile sale subterane în secolul XIX reprezintă unul dintre izvoarele principale ale Dreptului Roman internaţional
– 1863: S-a născut tenorul Ioan Băjenaru (m. 1921)
– 1867: S-a născut biologul şi profesorul Dimitrie Voinov; cercetări de histologie şi citologie; are meritul de a fi dezvoltat la Universitatea din Bucureşti o şcoală puternică de citologie umană; membru titular al Academiei Române din 1927 (m. 1951) – 150 de ani
– 1889: S-a născut Krikor H. Zambaccian, critic şi colecţionar de artă; impresionanta sa colecţie de obiecte de artă modernă românească şi franceză a donat-o, în 1947, statului român, deschizând în Bucureşti, la 19 mai acelaşi an, muzeul ce-i poartă numele şi care, ulterior, a fost încorporat în cadrul Muzeului Colecţiilor de Artă; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (m. 1962)
– 1891: S-a născut Adrian Maniu, poet, dramaturg, traducător şi publicist; a inaugurat la Radiodifuziunea Română, în anul 1930, „Universitatea Radio”, program pe care l-a condus până în 1933; membru corespondent al Academiei Române din 1933 (m. 1968)
– 1893, 6/17: S-a născut Sandu Teleajen (pseudonimul lui Alexandru P. Morcovescu), poet, prozator, dramaturg; artist societar al Teatrului Naţional din Iaşi (din 1918) şi director al aceluiaşi teatru între anii 1937 şi 1939 (m. 1963)
– 1897: S-a născut medicul Constantin T. Nicolau; şi-a legat numele de aşezarea hematologiei româneşti pe baze moderne; a fost primul profesor de hematologie din învăţământul superior românesc, separând această disciplină de histologie şi de medicina internă; a pus bazele (1953) unei reţele de centre de conservare şi transfuzie; a realizat prima puncţie sternală din România; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1973) – 120 de ani
– 1908: S-a născut Geo Bogza, scriitor şi ziarist; considerat părinte al reportajului românesc modern, a creat o formulă unică de reportaj, reportajul poematic; membru titular al Academiei Române din 1955; frate cu scriitorul Radu Tudoran (m. 1993)
– 1913: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) Sergiu (Serghei) Malagamba, compozitor, dirijor şi instrumentist (baterist) (m. 1978)
– 1916: S-a născut Gabriel Ţepelea, filolog, istoric literar, scriitor şi om politic ţărănist; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (m. 2012)
– 1921: S-a născut Dan Constantinescu, poet şi traducător; a scris şi sub pseudonimul Dan Nicoară (m. 1997)
– 1926: S-a născut soprana Zoe Dragotescu (m. 1988)
– 1933: S-a născut Sorin Holban, publicist, prozator, dramaturg şi poet (m. 2004)
– 1935: S-a născut compozitorul Dan Iagnov (născut Dan Ion Marcu); considerat unul dintre cei mai romantici compozitori de muzică pop ai anilor 1980-2012 (m. 2012)
– 1949: S-a născut soprana Mioara Cortez, stabilită în Canada din 2006
– 1952: A murit (în închisoarea de la Sighet) Constantin Argetoianu, om politic liberal; ministru în mai multe rânduri; prim-ministru în perioada 28.IX.-23.XI.1939; sprijinitor al politicii regelui Carol al II-lea (n. 1871) – 65 de ani. NOTĂ: http://www.iiccr.ro/ro/presa/comunicate/comunicate_de_presa_2013/58_ani_de_la_disparitia_boierului constantin_argetoianu/ şi http://m.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/constantin-argetoianu-a-impartit-aceeasi-celula-cu-copilul-lui-din-flori-15786 menţionează ca an al naşterii 1955
– 1953: S-a născut artistul plastic Victor Dima, autorul actualei steme a României şi al însemnelor heraldice ale Armatei române
– 1968: S-a născut interpretul de muzică uşoară Cătălin Crişan
– 1980: A murit violonistul şi pedagogul Ionel Geantă (n. 1913)
– 1984: A murit inginerul Remus Răduleţ; contribuţii în domeniul teoriei generale a câmpului electromagnetic şi al electrotermiei; coordonator şi autor principal al „Lexiconului tehnic român” (18 volume); membru titular al Academiei Române din 1963, vicepreşedinte al acestui for (1966-1974) (n. 1904)
– 1984: A murit compozitorul de muzică uşoară Radu Şerban (n. 1927)
– 1986: A murit arheologul Ion Berciu; contribuţii privind aşezările şi castrele romane de la Drobeta şi Apulum (n. 1904)
– 1992: A murit Caius Iacob, matematician, fizician (contribuţii în mecanica fluidelor, mecanica generală, dinamica gazelor, analiza matematică; precursor al aerodinamicii transonice şi al aproximării hidrografice) şi profesor; om politic ţărănist (senator PNŢCD de Bihor în perioada iunie 1990 – februarie 1992); membru al Academiei Române (n. 1912) – 25 de ani
– 1993: A murit George Ciorănescu, poet, prozator, traducător şi jurnalist; stabilit iniţial la Paris şi apoi la München; redactor-şef (1955-1957; 1958-1965) la postul de radio Europa Liberă, unde a deţinut şi funcţia de director adjunct al Departamentului în limba română (1965-1970) (n. 1918)
– 1993: A murit compozitorul şi profesorul univesitar Dan Constantinescu; a scris muzică îndeosebi instrumentală (orchestrală, concertantă, camerală), dar şi câteva cicluri de lieduri şi coruri (n. 1931)
– 1993: A murit (la München, în Germania, unde plecase în anul 1980) Ion Negoiţescu, poet, eseist, critic şi istoric literar; arestat în 1961 (pentru „subminare a bazelor literaturii socialiste”), a fost deţinut politic la Jilava până în 1964 (anul eliberării deţinuţilor politici în România) (n. 1921)
– 1995: A murit medicul Nicolae Simionescu; împreună cu soţia sa, acad. Maya Simionescu, a iniţiat şi a creat Institutul de Biologie şi Patologie Celulară, punând bazele unei şcoli româneşti în acest domeniu; membru titular al Academiei Române din 1991, vicepreşedinte al acestui for (1994-1995) (n. 1926)
– 1998: A murit actorul Constantin (Pace) Bărbulescu (n. 1917)
– 2008: A murit jurnalistul Max Bănuş; şi-a început cariera jurnalistică la „Sportul românesc”; a fost arestat în 1958 şi condamnat la opt ani de închisoare pentru criticile aduse regimului comunist; eliberat, după patru ani, la presiunile Occidentului; din 1966 a fost redactor la postul de radio „Europa Liberă” (n. 1926)
– 2014: A murit Elvira Micoş, pictor, gravor şi scenograf (n. 1914)
EVENIMENTE EXTERNE
– Bruxelles: Reuniune a miniştrilor de externe din cadrul UE
– Londra: Prezentarea pentru presă a retrospectivei consacrate artistului britanicului David Hockney, la Galeria Tate Britain. Expoziţia va fi deschisă în perioada 9 februarie – 29 mai
– Cape Town, Africa de Sud: Salonul anual al industriei miniere în Africa (6 – 9 feb.)
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Internaţională a Toleranţei Zero faţă de Mutilarea Genitală Feminină (FGM)”. Prima dată, pe 6 februarie 2003, Stella Obasanjo, prima Doamnă a Nigeriei, a făcut oficială declaraţia cu tema „Toleranţă Zero faţă de FGM”, în Africa, în timpul unei conferinţe organizate de Comitetul Inter-African al Practicilor Tradiţionale care afectează sănătatea femeilor şi copiilor. Sub-Comisia ONU a Drepturilor Omului a adoptat, apoi, această zi, transformând-o într-un eveniment internaţional
– 6-8: „Zilele Mondiale fără Telefon Mobil”; ziua a fost marcată prima dată la 6 februarie 2001, la iniţiativa scriitorului francez Philip Marso, autorul primului roman scris sub formă de SMS; din anul 2004 campania a fost extinsă pe perioada a trei zile – 6, 7 şi 8 februarie; scopul manifestărilor este de a atrage atenţia utilizatorilor asupra impactului pe care îl are tehnologia în viaţa cotidiană şi asupra dependenţei de telefoanele mobile şi smartphone-uri
– Sărbătoarea Naţională a Noii Zeelande; aniversarea semnării Tratatului de la Waitangi, dintre băştinaşi (maori) şi coloniştii britanici, în 1840, Tratat care a stat la baza constituirii statului insular
– 1695: S-a născut matematicianul elveţian Nicolaus II Bernoulli (m. 1726)
– 1793: A murit dramaturgul italian Carlo Goldoni; a reînnoit teatrul italian, eliminând din commedia dell’arte miraculosul, improvizaţia şi măştile (n. 1707)
– 1804: A murit Joseph Priestley, chimist, fizician şi filosof englez; a descoperit oxigenul (la 1.VIII.1774), fenomenul de respiraţie la vegetale, hidrogenul sulfurat, etilena; studii în domeniul opticii şi al electricităţii; liber cugetător, deist, partizan al Revoluţiei franceze, a emigrat, în 1794, în SUA (n. 1733)
– 1873, 6/19: A murit (prins de turci, în 1872, a fost spânzurat la Sofia) Vasil Levski, om politic bulgar; fruntaş al mişcării de eliberare a Bulgariei de sub jugul otoman; participant la organizarea Comitetului Central Revoluţionar Bulgar (creat la Bucureşti, în 1870); s-a pronunţat pentru instaurarea unei republici în Bulgaria (n. 1837)
– 1898: S-a născut soprana germană de coloratură Erna Sack (m. 1972)
– 1899: S-a născut Ramón Novarro, actor mexican (m. 1968)
– 1903: S-a născut pianistul chilian Claudio Arrau (m. 1991)
– 1911: S-a născut Ronald Reagan, om politic american republican, al 40-lea preşedinte al SUA (1981-1989); în tinereţe a fost actor de film (1937-1964); ca preşedinte, a propus, în anul 1983, un program de apărare strategică, însoţit de o politică tenace faţă de ţările Tratatului de la Varşovia, determinând, în final, destrămarea URSS şi prăbuşirea comunismului în Europa (m. 2004)
– 1916: A murit poetul, jurnalistul şi diplomatul nicaraguan Rubén Dario (pe numele său adevărat Félix Rubén García Sarmiento); a fost considerat părintele modernismului hispano-american (n. 1867)
– 1917: S-a născut Zsa Zsa Gábor, actriţă americană de origine maghiară (m. 2016) – 100 de ani
– 1929: S-a născut actorul francez Pierre Brice (m. 2015)
– 1932: S-a născut regizorul şi criticul de film, scenaristul şi actorul francez François Truffaut, figură reprezentativă a Noului Val Francez (m. 1984) – 85 de ani
– 1939: S-a născut actorul american Mike Farrell
– 1945: S-a născut Bob Marley, renumit interpret jamaican şi compozitor de muzică reggae (m. 1981)
– 1950: S-a născut interpreta (de jazz, soul, blues) şi compozitoarea americană Natalie Cole; fiica solistului Nat King Cole (m. 2015)
– 1954: S-a născut jurnalistul francez Érik Izraelewicz, directorul cotidianului „Le Monde”; a fost numit în funcţia de director al publicaţiei în februarie 2011, iar înainte de a prelua conducerea cotidianului „Le Monde”, şi-a construit cariera publicând articole şi editoriale în rubrici economice şi a coordonat activităţile redacţiilor a două publicaţii economice franceze – „Les Echos” şi „La Tribune” (m. 2012)
– 1962: S-a născut Axl Rose, interpret şi compozitor american de muzică rock, component al trupei Guns N’ Roses – 55 de ani
– 1984: A murit poetul spaniol Jorge Guillén; unul dintre principalii reprezentanţi ai poeziei pure, a fost influenţat de Juan Ramón Jiménez, Paul Valéry şi Stéphane Mallarmé (n. 1893)
– 1989: A murit André Cayatte, regizor, scenarist şi producător francez de film (n. 1909)
– 1995: A murit scriitorul american James Merrill, considerat unul dintre cei mai importanţi poeţi de limbă engleză ai secolului al XX-lea (n. 1926)
– 1997: A murit scriitorul vietnamez Duyèn Anh, exilat în Franţa din 1983 (n. 1935) – 20 de ani
– 1998: A murit Falco (pe numele adevărat Johann Hölzel), interpret austriac de muzică hip-hop şi rock (n. 1957)
– 2002: A murit Max (Ferdinand) Perutz, chimist britanic de origine austriacă, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1962, împreună cu John C. Kendrew (n. 1914) – 15 ani
– 2005: A murit pianistul italian de origine rusă Lazar Berman (pe numele său complet Lazar Naumovich Berman) (n. 1930)
– 2009: A murit James Whitmore, actor american (n. 1921)
– 2011: A murit romanciera şi poeta franceză de origine libaneză Andrée Chedid (n. 1920, la Cairo)
– 2011: A murit Gary Moore, chitaristul legendarei trupe rock irlandeze, Thin Lizzy, pe numele său adevărat Robert William Moore; recunoscut ca legendă a rockului şi bluesului şi ca unul dintre cei mai valoroşi chitarişti de jazz (n. 1952)
– 2012: A murit pictorul şi sculptorul catalan Antoni Tàpies; cunoscut datorită pânzelor şi compoziţiilor sale uimitoare, realizate uneori din materiale recuperabile (n. 1923) – 5 ani
– 2015: A murit Assia Djebar (numele real: Fatima-Zohra Imalayen), scriitoare, traducătoare, producătoare de film şi profesoară algeriană; militantă pentru democraţie, a condamnat fundamentalismul islamic şi atrocităţile din Algeria, a contribuit la accentuarea încrederii în sine a femeilor din lumea arabă (n. 1936)
Sursa: RADOR