Premierul Sorin Grindeanu – „Nu îmi dau demisia; un Guvern poate fi dat jos prin moțiune de cenzură”
Publicat de Arantxa Catană, 5 februarie 2017, 19:18
Premierul Sorin Grindeanu a declarat, duminică seara, la un post de televiziune, că un Guvern „poate fi dat jos” prin moțiune de cenzură.
De asemenea, șeful executivului a ținut să precizeze că nu își va da demisia.
„Noi, (…) săptămâna viitoare avem două încercări în Parlament. Pe de o parte bugetul, în care spuneam că am prins pe fiecare minister în parte, pe fiecare instituție în parte finanțări pentru măsurile prevăzute în Programul nostru de guvernare, astfel încât ceea ce am promis la oameni să se și regăsească în bugetul de stat, și avem moțiune de cenzură. Ăsta este jocul democratic și cred că trebuie să revenim cât se poate de urgent la aceste noțiuni. (…) Modalitatea prin care un Guvern poate fi dat jos este prin moțiune de cenzură, pentru că cealaltă, cea prin care mi-aș da eu demisia, nu se poate, fiindcă nu mi-o dau”, a declarat premierul Grindeanu, la Antena 3.