FC Viitorul întoarce scorul și câștigă meciul cu Dinamo
Publicat de Claudiu Dobrescu, 4 februarie 2017, 21:03
FC Viitorul a învins în această seară echipa Dinamo București într-o partidă din deplasare contând pentru etapa a-22-a din Liga 1 la fotbal.
Jucătorii echipei constănțene nu au reușit în prima repriză să treacă de apărarea gazdelor iar atacurile dinamoviștilor s-au concretizat cu golul lui Dan Nistor din minutul 26.Fostul jucător de la Pandruii Tg Jiu l-a învins pe portarul Rîmniceanu cu un șut imparabil de la 23 de metri.
În repriza a doua oaspeții au forțat egalarea,iar fundașul Boli reușește acest lucru în minutul 64 după o centrare pe jos de pe partea dreaptă.
Golul victoriei a fost marcat de atacantul Florinel Coman care l-a înlocuit în repriza secundă pe Vlad Morar.Mingea șutată de Coman în minutul 78 s-a dus sub bara transversală, deși portarul Brănescu a atins-o în plonjon.
Scor final, Dinamo București- FC Viitorul 1-2 (1-0).
FC Viitorul a acumulat 45 de puncte și rămâne pe primul loc în Liga 1, la o diferență de cinci puncte față de următoarea clasată, CSU Craiova.