Venus Williams este prima finalistă la Australian Open
Publicat de Claudiu Dobrescu, 26 ianuarie 2017, 07:17
Prima finalistă la Australian Open în proba de simplu feminin este americanca Venus Williams (nr.17 mondial).
Ea a disputat în această dimineață prima partidă din semifinale având-o ca adversară pe compatrioata sa, Coco Vandeweghe (locul 35 WTA).
Venus Wiliams a pierdut primul set la tiebreak, cu 6-7 dar a egalat în setul al doilea, scor 6-2, după care s-a impus și în setul al treilea cu 6-3, reușind să se califice în finală.
În cea de-a doua semifinală se vor confrunta Serena Williams din SUA si Mirjana Lucic Baroni din Croația.