Județul CONSTANȚA: Zeci de oameni surpriși de viscol în trafic așteaptă să fie salvați
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 18 ianuarie 2017, 09:34
În județul Constanța, viscolul aduce din nou probleme. Conform MAI, la ora 10.30, zeci de oameni au rămas captivi în mașinile înzăpezite.
În momentul de față situația este următoarea:
· Pe DJ 226 între localitățile Corbu și Săcele, 5 autoturisme cu 12 persoane au rămas înzăpezite. Se intervine cu utilaje de la autoritățile locale.
· Pe DJ 391A între localitățile Dumbrăveni și Furnica, o autocisternă cu o persoană a rămas înzăpezită. Se intervine cu utilaje de la autoritățile locale.
· Pe DN 22A între localitățile Saraiu și Hârșova, 3 TIR-uri, 2 autocamioane și 3 autoturisme cu 9 persoane au rămas înzăpezite. Se intervine cu utilaje de la CNAIR.
· Pe DJ 226A între localitățile Nuntași și Taliverde la ora 06.40, 1 microbuz cu 20 persoane a rămas înzăpezit. Acționează un utilaj de la autoritățile locale.