Un tânăr din TULCEA a fost implicat într-un grav accident

Publicat de Arantxa Catană, 17 ianuarie 2017, 07:39
Polițiștii l-au depistat, luni în jurul orei 19.00 pe V.A., în vârstă de 21 de ani, din municipiul Tulcea, care a condus un autoturism, pe DN 22, pe raza localității Lumina, dinspre Constanța către Tulcea, unde a surprins și accidentat grav un bărbat, în vârstă de 64 de ani.
Pietonul se angajase în traversare prin loc nepermis și fără să se asigure.
În cauză a fost întocmit dosar penal.
Persoana accidentată a fost preluată aseară de un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță și transportată la spital în stare de inconștiență.