România se află în plin sezon gripal. Antibioticele NU sunt soluția
Publicat de Arantxa Catană, 13 ianuarie 2017, 19:53
România se află în plin sezon gripal, atrag atenţia specialiştii.
Numai în Bucureşti, au fost confirmate în laborator peste 100 de cazuri de îmbolnăvire în ultima săptămână.
Medicul de familie, Sandra Alexiu, aminteşte câteva reguli de tratare a gripei, dar şi de prevenire a infectării cu acest virus.
„Gripa fiind o infecție virală nu se tratează cu antibiotice. Cel mai important lucru atunci când ai o infecție virală este felul în care organismul reacționează la această infecție. Evident că imunitatea nu crește cu vitamine, cu exces de suplimente alimentare, ci mult mai important este o hrană sănătoasă cu vitamine preluate din alimentație pentru că au o biodisponibilitate mai bună, deci practic ceea ce mâncăm ne ajută să ne creștem imunitatea dacă mâncăm corect. O bună a casei, spălatul pe mâini și ștersul mâinilor, spălatul fructelor și al legumelor pe care le folosim sunt lucrurile elementare care ne feresc de boli foarte grave”, a declarat medicul de familie, Sandra Alexiu.
Şase persoane, printre care şi un bebeluş, au murit în acest sezon rece, în România, din cauza gripei.