Curse cu bacul între Galaţi şi localitatea I.C.Brătianu din Tulcea vor fi efectuate doar pentru pasageri
Publicat de Arantxa Catană, 12 ianuarie 2017, 13:56
Joi dimineață, a fost efectuată o singură cursă cu bacul între municipiul Galaţi şi localitatea I.C.Brătianu, din Tulcea, următoarea fiind programată pentru ora 17.00, însă doar pentru pasageri, din cauza sloiurilor de gheaţă care fac dificilă navigaţia, notează news.ro.
Din cauza sloiurilor de gheaţă care s-au format pe Dunăre, navigaţia bacurilor între municipiul Galaţi şi localitatea I.C. Brătianu, din judeţul Tulcea, este afectată.
Aceste curse cu bacul asigură doar transportul pasagerilor, fără maşini, măsura fiind instituită de conducerea societăţii, având în vedere dificutăţile privind tranzitul pe Dunăre din cauza sloiurilor de gheaţă.
Sursă: news.ro