Județul CONSTANȚA: Sute de persoane au ajuns la UPU SMURD în ultimele 24 de ore
Publicat de Arantxa Catană, 11 ianuarie 2017, 10:00
În județul Constanța, potrivit reprezentanților UPU SMURD, au fost înregistrate în intervalul 10 ianuarie, ora 20.00 – 11 ianuarie, ora 8.00, 72 de prezentări la urgențe, mai exact 61 de adulţi și 11 copii.
La Centrul de Primiri Urgenţe Băneasa s-au prezentat trei dintre cazuri. Din cele 72 de persoane, 23 au rămas internate (18 adulţi și 5 copii). Cele mai multe cazuri au fost înregistrate la UPU Interne (36) şi la UPU Traumatologie (7).
În ultimele 24 de ore, la UPU-SMURD au fost aduşi 14 pacienţi reprezentând cazuri sociale, șase numai în ultimele 12 ore. Patru au fost internaţi, șapte au fost duşi la adăpost şi alţi trei sunt în investigaţii, în UPU.
În total, în ultimele 24 ore, UPU SMURD a înregistrat 272 prezentări. 12 pacienți s-au prezentat la Centrul de Primiri Urgenţe Băneasa. 101 persoane au fost internate în această perioadă, cele mai multe la Interne şi Obstetrică Ginecologie.