Victorie pentru Niculescu și la dublu în turneul din Australia
Publicat de Claudiu Dobrescu, 10 ianuarie 2017, 07:24 / actualizat: 10 ianuarie 2017, 10:14
Monica Niculescu joacă și la dublu alături de partenera sa, americanca Abigail Spears.
Principalele favorite, s-au calificat în sferturile de finală ale turneului de la Hobart (Australia).
Cele două tenismene s-au impus împotriva perechii Nao Hibino (Japonia) şi Alicja Rosolska (Polonia), cu scorul de 6-3, 6-4, după o oră şi 14 minute de joc.
În sferturi, Niculescu şi Spears vor înfrunta învingătoarele din partida Demi Schuurs (Olanda) / Renata Voracova (Cehia) – Pauline Parmentier (Franţa) / Francesca Schiavone (Italia).
Monica Niculescu va juca şi la Australian Open (turneu programat în perioada 16-29 ianuarie) alături de Abigail Spears.