Olaru și Savciuk au pierdut finala de dublu de la Shenzhen
Publicat de Claudiu Dobrescu, 8 ianuarie 2017, 08:33
Perechea formată din tenismenele Raluca Olaru (România) şi Olga Savchuk (Ucraina), cap de serie nr. 3, a disputat ieri finala probei de dublu din cadrul turneului de la Shenzhen (China), dotat cu premii în valoare totală de 627 de mii de dolari de dolari.
După un joc pe care adversarele l-au dominat, Olaru şi Savchuk au cedat, iar Andrea Hlavackova (Cehia) şi Shuai Peng (China), favoritele nr. 2, s-au impus cu scorul de 1-6, 5-7, după o oră şi 20 de minute.
Câştigătoarele au obţinut suma de 26 de mii de dolari și 280 de puncte WTA, în timp ce Olaru și Savciuk şi-au asigurat o recompensă de 13 mii de dolari și 180 de puncte WTA.