Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 3 ianuarie

Calendarul zilei – 3 ianuarie

Publicat de Codrin RAITA, 3 ianuarie 2017, 06:00

EVENIMENTE INTERNE

– S-a întâmplat într-o zi de 3 ianuarie

* Se împlinesc 545 de ani (1472), de când, printr-un privilegiu comercial acordat negustorilor braşoveni de domnul Moldovei, Ştefan cel Mare, aceştia primeau libertate comercială deplină şi le era garantată securitatea activităţii lor pe teritoriul ţării (documentul era un semn pregătitor al reconcilierii domnului moldovean cu Matia I Corvin, regele Ungariei)

* În urmă cu 268 de ani (1749), apărea, la Copenhaga, publicaţia „Berlingska Tidende” (Berling’s Times), cel mai vechi ziar danez care apare şi astăzi, şi unul dintre cele mai vechi din lume, conform World Association of Newspapers

* La „Teatrul Italian” din Paris, a avut loc, acum 174 de ani (1843), premiera operei bufe în 3 acte, “Don Pasquale”, de G. Donizetti, după un libret de Michele Accursi şi Giacomo Ruffini

* În urmă cu 164 de ani (1853), apărea (bisăptămânal), la Sibiu, din iniţiativa mitropolitului Andrei Şaguna, ziarul de informaţie socială şi culturală „Telegraful român”, condus, iniţial, de Aaron Florian şi apoi de dr. Pavel Vasici. Din 1919 publicaţia devine organul Mitropoliei Ortodoxe de Alba Iulia şi Sibiu

* Se împlinesc 140 de ani (1877) de la semnarea unei Convenţii secrete ruso-austro-ungare, la Budapesta, prin care Rusia consimţea anexarea Bosniei şi Herţegovinei de către Austro-Ungaria, în schimbul acceptării de către aceasta a încorporării celor trei judeţe din sudul Basarabiei (Bolgrad, Cahul şi Ismail) la Rusia. Cele trei judeţe fuseseră retrocedate Moldovei prin Tratatul de Pace de la Paris din 1856 (3/15)

* În urmă cu 27 de ani (1990), apărea Decretul-lege al Consiliului Frontului Salvării Naţionale (CFSN) privind înfiinţarea şi înregistrarea oficială a partidelor politice în România (cu excepţia celor fasciste sau care propagă concepţii contrare ordinii de stat)

Aniversări – Comemorări

– Preasfântul nume al lui Iisus (Calendarul Romano-Catolic 2017)

– 1894: S-a născut Sarina Cassvan; prozatoare (a scris multă literatură pentru copii, iar „30 de zile în studio” este unul dintre primele volume de reportaje româneşti), autoare de piese de teatru şi traducătoare (în 1931 a tradus antologia „Contes roumains d’écrivain contemporains”; autoare a numeroase traduceri din literatura universală); soţia scriitorului Ion Pas (m. 1978)

– 1896: S-a născut actorul George Calboreanu (m. 1986). NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 5.I.1896

– 1900: S-a născut inginerul Traian Negrescu; lucrări de referinţă în domeniul metalurgiei; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1960)

– 1909: S-a născut Dan Smântânescu, scriitor, istoric şi critic literar; secretar particular al istoricului Nicolae Iorga în perioada 1931-1940 (m. 2000)

– 1912: S-a născut Emil Condurachi, istoric şi arheolog; specialist în istoria Antichităţii; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1987) – 105 ani

– 1916: S-a născut Ada Orleanu, prozatoare, publicistă şi traducătoare (m. 1990)

– 1941: S-a născut Emilian Corniţescu, preot şi profesor de teologie; unul dintre cei mai importanţi specialişti români contemporani în studiul Vechiului Testament

– 1953: S-a născut interpretul de muzică uşoară Gabriel Dorobanţu

– 1961: A murit chirurgul Nicolae Hortolomei; a pus, în 1949, bazele Laboratorului de chirurgie experimentală de la spitalul „Colţea” din Bucureşti; pionier în diverse domenii ale chirurgiei; de numele său se leagă şi punerea bazelor Societăţii Române de Urologie (1933); membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1885)

– 1967: A murit Alfred Margul Sperber, poet, publicist şi traducător de limbă germană din România (n. 1898) – 50 de ani

– 1973: A murit Gherase Dendrino, compozitor şi dirijor (n. 1901). NOTĂ: Site-ul http://muzicausoara.webgarden.ro/panoul-st-ng/meniu/s-rb-tori-ii-lunilor/septembrie/compozitori/gherase-dendrino menţionează ca dată a morţii 4 ianuarie 1973

– 1977: S-a născut dirijorul Tiberiu Soare; în prezent este dirijor şef al Formaţiilor muzicale Radio şi dirijor al Operei Naţionale Bucureşti – 40 de ani

– 1978: A murit inginerul Gheorghe Manea; cercetări ştiinţifice în domeniul construcţiilor de maşini; cursurile sale la Institutul Politehnic Bucureşti (publicate sub titlul „Organe de maşini”, 1956-1958) au devenit lucrări de referinţă în domeniu; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1904)

– 2013: A murit Sergiu Nicolaescu, regizor, scenarist, actor, producător de filme şi om politic (parlamentar din partea FSN, PSDR şi PSD, din 1990, cu excepţia legislaturii 2004-2008; membru al Comisiilor de cultură din Senat în fiecare legislatură; s-a numărat, totodată, printre cei care au participat la Revoluţia din 1989); a realizat peste 60 de filme, aproape toate momentele importante ale istoriei naţionale regăsindu-se în acestea (n. 1930)

– 2016: A murit pictorul Ștefan Iaută (n. 1940) – 1 an


EVENIMENTE EXTERNE

– Londra: Anunţarea câştigătorilor Premiilor cărţii britanice „Costa Book” pe anul 2016. „Costa Book Awards”, care se acordă pentru cinci categorii de opere literare, recompensează volumele publicate în anul precedent, scrise de autori care locuiesc în Marea Britanie şi în Irlanda

– Hong-Kong: Deschiderea procesului de corupţie al fostului şef al Guvernului, Donald Tsang

– Bodhgaya, India: Liderul spiritual tibetan Dalai Lama, celebrează un ritual iniţiatic budist – „Kalachakra” (3 – 13 ian.)

Aniversări – Comemorări

– 106, î.Hr.: S-a născut Marcus Tullius Cicero, om politic, orator, filosof şi scriitor roman (m. 43, î.Hr)

– 1719: S-a născut Francisco José Freire, istoric şi filolog portughez (m. 1773)

– 1785: A murit compozitorul italian Baldassare Galuppi (n. 1706)

– 1795: A murit ceramistul englez Josiah Wedgwood, inovator al tehnicii industriale a ceramicii de artă (n. 1730)

– 1829: S-a născut profesorul şi filologul german Konrad Duden (m. 1911)

– 1875: A murit lexicograful francez Pierre Larousse; a înfiinţat, la Paris, în 1852, împreună cu Augustin Boyer, Casa de editură care-i poartă numele, specializată în lucrări enciclopedice; opera sa majoră a fost „Grand Dictionnaire Universel du XIX-e Siècle” (în 15 volume), editat între anii 1866 şi 1876 (n. 1817)

– 1892: S-a născut (în Republica Sud Africană) scriitorul, poetul, filologul şi profesorul britanic John Ronald Revel Tolkien, creatorul trilogiei „Stăpânul inelelor”; considerat „tatăl” literaturii fantastice, mai exact al subgenului „high fantasy” (m. 1973) – 125 de ani

– 1897: S-a născut actriţa germană de film Pola Negri, divă a filmului mut, prima actriţă europeană care devine star hollywoodian, datorită regizorului Ernst Lubitsch (m. 1987) – 120 de ani

– 1923: A murit Jaroslav Hašek, scriitor satiric ceh (n. 1883)

– 1929: S-a născut Sergio Leone, regizor, scenarist şi producător italian de film (m. 1989)

– 1930: S-a născut actorul american Robert Loggia, celebru pentru roluri precum cel din „Scarface” (m. 2015)

– 1931: A murit mareşalul Joseph Joffre, comandant suprem al armatelor franceze (1914-1916) pe frontul de Vest în timpul Primului Război Mondial; renumit în urma victoriei de la Marna (n. 1852)

– 1938: S-a născut actorul rus de teatru şi film Aleksander Lazarev (m. 2011)

– 1956: S-a născut Mel Gibson, actor, regizor, producător şi scenarist american de film

– 1960: A murit regizorul şi actorul suedez de film Victor Sjőstrőm, unul dintre marii maeştri ai filmului mut, considerat, alături de Mauritz Stiller, „părintele” cinematografului suedez (n. 1879)

– 1969: S-a născut Michael Schumacher, fost pilot de curse german; a câştigat campionatul mondial de Formula 1 de şapte ori (în 1994, 1995 şi în anii 2000-2004, consecutiv), realizând o performanţă unică; este considerat, de cei mai mulţi specialişti, drept cel mai bun pilot de Formula 1 din toate timpurile; la data de 29 decembrie 2013, a suferit un grav accident de schi, la Meribel, în Franţa

– 1998: A murit regizorul şi scenaristul italian Carlo Ludovico Bragaglia, prolific realizator în special de comedii (n. 1894)

– 2003: A murit Monique Wittig, romancieră şi eseistă franceză, emigrată în SUA în 1976 (n. 1935)

– 2012: A murit scriitorul şi publicistul ceh Josef Škvorecký (n. 1924) – 5 ani

– 2013: A murit actriţa americană de origine spaniolă Patty Shepard (n. 1945)

– 2014: A murit cântăreţul american Phil Everly; a făcut parte din trupa de rock’n’roll Everly Brothers (n. 1939)

– 2014: A murit actriţa americană Alicia Rhett (n. 1915)

– 2014: A murit producătorul american de film Saul Zaentz, câştigător a trei premii Oscar (n. 1921)

Sursa: RADOR

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie