Calendarul zilei – 25 decembrie
Publicat de Codrin RAITA, 25 decembrie 2016, 06:00
EVENIMENTE INTERNE
– S-a întâmplat într-o zi de 25 decembrie
* Acum 1216 ani (800), Carol cel Mare, rege al francilor (768-814), era încoronat la Roma ca împărat al Occidentului (800-814), de către Papa Leon al III-lea
* Acum 148 de ani (1868/1869), apărea Legea pentru poliţia locală, care-i fixa atribuţiile şi modul de organizare. Legea înfiinţa guarziii câmpeneşti care aveau ca atribuţii doar paza holdelor, livezilor şi sădirilor şi erau controlaţi de primarii satelor (25.XII./6.I)
* În urmă cu 134 de ani (1882/1883), avea loc conferinţa pe ţară a secţiunilor locale „Oliphant”, la Galaţi, la care s-au stabilit măsuri concrete de organizare şi sprijinire a plecării evreilor în Palestina. Secţiunile din Bacău, Focşani şi Râmnicu Sărat au fuzionat sub denumirea „Azile B’nei Israel” (Fiii Sionului) (25-26.XII./7-8.I)
* Cu 108 ani în urmă (1908), începea să apară lunar (cu unele întreruperi, până în aprilie 1929), la Vălenii de Munte, revista „Neamul românesc literar”, sub conducerea lui Nicole Iorga, supliment al ziarului „Neamul românesc”
* Se împlinesc 105 ani (1911) de la inaugurarea clădirii în care funcţionează astăzi Teatrul Odeon. Operă a arhitectului Grigore Cerchez, edificiul s-a numit iniţial Teatrul „Comoedia”, având două săli de spectacol
* Se împlinesc 100 de ani (1916/1917) de la înfiinţarea ordinului militar de război „Mihai Viteazul”, cu trei clase, compus dintr-o cruce albastră şi o panglică violet cu dungi albastre (25.XII./7.I)
* Acum 84 de ani (1932), Radiodifuziunea Română realiza prima transmisie de la Patriarhie, cu pastorala patriarhului Miron Cristea
* În fosta Primărie a Municipiului, era inaugurat, acum 39 de ani (1977), Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (inaugurare dedicată centenarului Independenţei de Stat a României). Piatra fundamentală a clădirii a fost pusă în anul 1911, construindu-se în mai multe etape (1911-1913; 1914; definitivându-se în anii 1919-1921). Construcţia masivă a fost proiectată de unul dintre elevii Şcolii de arhitectură a lui Ion Mincu
* În dimineaţa acestei zile, acum 27 de ani (1989), la Radio şi Televiziune se transmitea, în direct, pentru prima dată după Revoluţie, slujba de Crăciun de la Catedrala Patriarhală din Bucureşti
* Tot în urmă cu 27 de ani, la Târgovişte, s-a desfăşurat procesul intentat de statul român lui Nicolae Ceauşescu, fost preşedinte al României (1974-1989) şi lider al PCR (1965-1989), şi al soţiei sale, Elena Ceauşescu, pentru mai multe capete de acuzare, între care subminarea economiei naţionale. În urma sentinţei, cei doi au fost executaţi prin împuşcare în după-amiaza aceleiaşi zile
* Cu 27 de ani în urmă, se constituia Uniunea Democrată Maghiară din România/UDMR (înregistrată oficial la 28.I.1990); primul preşedinte al formaţiunii a fost Domokos Géza (decembrie 1989-ianuarie 1993); în prezent, preşedintele UDMR este Kelemen Hunor
* Primul număr al cotidianului „Adevărul” (serie nouă), apărea acum 27 de ani, în locul ziarului „Scânteia”
* Se împlinesc 25 de ani (1991), de la difuzarea primei emisii a postului „Antena Satelor”, recepţionat la început în marile câmpii din sudul ţării şi în Dobrogea, cu o emisie de 5 ore pe zi de luni până vineri, devenit la 1 martie 2006 post cu acoperire naţională. Înființat în 25 decembrie 1991, Radio Antena Satelor este dedicat în special românilor din mediul rural ce îndrăgesc muzica autentic românească și doresc să fie la curent cu ultimele informații din țară și din străinătate. O gamă variată de emisiuni, de la cele muzicale la dedicații, știri sau programe dedicate tradițiilor se regăsesc în grila Radio Antena Satelor, stația Societății Române de Radiodifuziune concepută pentru a păstra vii tradițiile satului românesc
* Tot 25 de ani se împlinesc de când Mihail Gorbaciov demisiona din funcţia de preşedinte al Uniunii Sovietice, aceasta încetând oficial să mai existe, punându-se, astfel capăt unei perioade istorice de aproape 70 de ani de socialism. Evenimentul a marcat totodată, sfârşitul formal al Războiului Rece. Punctul de referinţă al destrămării este considerat de istorici a fi Congresul Deputaţilor Populari, din 12 iunie 1990, când s-a adoptat declaraţia privind suveranitatea Federaţiei Ruse. Apoi, al doilea moment major a fost puciul nereuşit din 19 august 1991, cand anumiţi politicieni din anturajul lui Mihail Gorbaciov au anunţat crearea unui comitet special şi i-au cerut preşedintelui declararea stării de urgenţă şi transmiterea temporară a puterii către vicepreşedintele Ghennadi Ianaev. După această dată s-a creat Comunitatea Statelor Independente, o asociaţie a 11 foste republici sovietice
Aniversări – Comemorări
Naşterea Domnului – Crăciunul (Calendarul Creştin-Ortodox 2016; Calendarul Romano-Catolic 2016)
– Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos – Crăciunul (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2016)
– 2016-2017, 25.XII.-1.I: Hanuca, sărbătoare mozaică (a început după asfinţitul soarelui în seara zilei precedente)
– 1841, 25.XII /1842, 6.I: S-a născut (la Ceremuş, azi în Ucraina) Vladimir Cavaler de Repta, arhiepiscop al Cernăuţilor şi mitropolit al Bucovinei (1902-1924); militant pentru unirea Bucovinei cu România; membru de onoare al Academiei Române din 1919 (m. 1926) – 175 de ani
– 1873: S-a născut (la Constantinopol; azi, Istanbul) monseniorul Vladimir Ghika, prinţ, diplomat scriitor, preot romano-catolic; nepot al ultimului domnitor al Moldovei, principele Grigore V. Ghika Vodă (1849-1856). S-a dedicat operelor de caritate, a deschis, la Bucureşti, primul dispensar gratuit, „Bethleem Mariae”, şi a pus bazele primului spital şi sanatoriu gratuit – „Sf. Vincenţiu de Paul” (azi, Spitalul Parhon), unde a funcţionat şi prima ambulanţă din ţară; a participat la servicii sanitare şi misiuni diplomatice în timpul războaielor (balcanic, Primul şi Al Doilea Război Mondial). A fost primul preot român care a primit privilegiul de a putea celebra atât în rit romano-catolic, cât şi în rit ortodox. A fost arestat la 18 noiembrie 1952, acuzat de “înaltă trădare” şi condamnat la trei ani de închisoare; întemniţat la Jilava, a fost ameninţat, bătut până la sânge şi torturat. Martiriul său pentru credinţă a fost recunoscut de Papa Francisc la 27 martie 2013; a fost beatificat la 31 august 2013, în cadrul unei celebrări desfăşurate la Bucureşti, şi înscris în rândul fericiţilor Bisericii Catolice, cu zi de prăznuire la 16 mai, ziua martiriului său; a fost ales membru post mortem al Academiei Române în anul 2013 (m. 1954)
– 1902: A murit fiziologul Alexandru M. Vitzu, considerat fondator al şcolii române de fiziologie experimentală; a desfăşurat, de asemenea, o activitate de pionierat în domeniul endocrinologiei; membru corespondent al Academiei Române din 1897 (n. 1852)
– 1914: S-a născut Traian Dorz, poet creştin şi deţinut politic; a fost urmaşul şi continuatorul lucrării duhovniceşti a părintelui Iosif Trifa de la Sibiu, iniţiatorul mişcării spirituale ortodoxe Oastea Domnului (m. 1989)
– 1919: S-a născut Horia Deleanu, critic de teatru şi dramaturg (piese fără ecou deosebit); bogată activitate didactică şi publicistică în domeniul istoriei teatrului; a tradus, singur sau în colaborare, din Adamov, Feuchtwanger, Ehrenburg, Leonov, Aldrige, Nişnevski, Arbuzov (m. 1998)
– 1923: S-a născut dirijorul Victor Ciornei (m. 2010)
– 1927: S-a născut actorul Matei Alexandru; în prezent actor la Teatrul Naţional Bucureşti (m. 2014)
– 1927: S-a născut Mihai Stoian, prozator, traducător şi gazetar; autor de literatură pentru copii în primii ani ai activităţii, abordează, după 1966, genul literaturii-document, în care este considerat un deschizător de drum în proza română (m. 2005)
– 1932: S-a născut Cristian Popişteanu, istoric (contribuţii la istoria diplomaţiei şi a relaţiilor internaţionale) şi publicist (unul dintre fondatorii revistei „Lumea”, în 1963; redactor-şef al revistei „Magazin istoric” între anii 1969 şi 1999) (m. 1999)
– 1941: S-a născut Ioan Alexandru (numele la naştere Ion Şandor), poet, publicist, eseist, traducător şi om politic creştin; fondatorul Asociaţiei Pro Vita Brâncoveanu în 1990, care apără drepturile copilului nenăscut; a tradus din poezia austriacului Rainer Maria Rilke, „Odele” grecului Pindar, precum şi „Cântarea Cântărilor”, din ebraică (1977) (m. 2000) – 75 de ani
– 1956: S-a născut actriţa Rodica Negrea – 60 de ani
– 1963: S-a născut Constantin (Titi) Aur, pilot de raliuri; a câştigat 49 de raliuri şi a obţinut 8 titluri de campion al României
– 1963: A murit Tristan Tzara (pseudonimul lui Samuel Rosenstock), scriitor francez de origine română; unul dintre fondatorii mişcării dadaiste (în februarie 1916 lansează, la Zürich, la cabaretul „Voltaire”, mişcarea „Dada”, alături de Hugo Ball, Hans Arp, Marcel Iancu ş.a); în timpul ultimului război mondial face parte din mişcarea de Rezistenţă antifascistă franceză (n. 1896). NOTĂ: Unele surse dau ca dată morţii 24 decembrie 1963
– 1978: S-a născut Paula Seling, interpretă de muzică uşoară şi compozitoare
– 1981: A murit matematicianul Gheorghe Mihoc; a fost considerat, împreună cu Octav Onicescu, creatorul şcolii româneşti de teoria probabilităţilor şi statistică matematică; membru titular al Academiei Române din 1963, preşedinte al acestui for (martie 1980 – decembrie 1981) (n. 1906) – 35 de ani
– 1988: A murit botanistul Nicolae Sălăgeanu; cercetări în domeniul fotosintezei, nutriţiei şi respiraţiei plantelor; membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1907)
– 1989: A murit Nicolae Ceauşescu, om politic comunist; secretar general al CC al PCR (1965-1969), secretar general al PCR (1969-1989); preşedinte al Consiliului de Stat (1967-1974); preşedinte al RSR (1974-1989); în primii ani după instalarea sa la putere a continuat politica lui Gh. Gheorghiu-Dej de deschidere în politica internă şi internaţională; din 1971 a evoluat tot mai mult spre o formulă de guvernare de tip stalinist, bazată pe un cult al personalităţii fără precedent în istoria României; deteriorarea continuă, pe toate planurile, a situaţiei interne a determinat nemulţumirea crescândă a populaţiei, care a culminat cu Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989; dictatorul Ceauşescu a fost înlăturat de la putere, judecat, condamnat la moarte şi executat (n. 1918)
– 1991: A murit matematicianul Constantin Bănică; contribuţii la analiza complexă şi geometria algebrică; membru corespondent al Academiei Române din 1991 (n. 1942, la Chişinău, azi în R. Moldova) – 25 de ani
– 1997: A murit compozitoarea Myriam Marbé (n. 1931)
– 2009: A murit chimistul Ioan Silaghi Dumitrescu; în cercetările sale a abordat domenii cum sunt: chimia computaţională, modelarea moleculară, spectroscopia moleculară ş.a.; membru corespondent al Academiei Române din 2006 (n. 1950). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a morţii 26 decembrie 2009
EVENIMENTE EXTERNE
– Cetatea Vaticanului: Sanctitatea Sa Papa Francisc adresează mesajul „Urbi et Orbi”, cu ocazia Crăciunului
– Sultanatul Oman: Alegeri municipale
Aniversări – Comemorări
– 1642, 25.XII. / 1643, 4.I: S-a născut Sir Isaac Newton, fizician, matematician şi astronom englez; a fundamentat mecanica clasică (newtoniană), enunţând cele trei principii ale dinamicii, precum şi mecanica cerească, prin descoperirea legii atracţiei universale (1687); a inventat telescopul (1687); în matematică a pus bazele calculului infinitezimal, în acelaşi timp şi independent de germanul Leibniz (m. 1727)
– 1821: S-a născut Clara Barton, asistentă medicală şi fondatoare a Crucii Roșii americane (m. 1912) – 195 de ani
– 1848, 25.XII. / 1849, 6.I: S-a născut Hristo Botev, scriitor şi patriot bulgar (m. 1876)
– 1868: A murit americanul Linus Yale Jr.; în 1848 a inventat un nou mecanism de încuietoare care-i poartă numele (n. 1821)
– 1887: S-a născut americanul Conrad Hilton, fondator, în anul 1919, al lanţului hotelier internaţional care-i poartă numele (m. 1979)
– 1899: S-a născut actorul american de film Humphrey Bogart (m. 1957)
– 1906: S-a născut Ernst Ruska, inginer şi fizician german, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1986 (m. 1988) – 110 ani
– 1909: S-a născut Julien Binford, pictor american (m. 1997). NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1908
– 1911: S-a născut sculptoriţa americană de origine franceză Louise Bourgeois (m. 2010) – 105 ani
– 1913: S-a născut cântăreţul şi actorul de film american Tony Martin (născut Alvin Morris), cunoscut pentru baladele sale romantice din anii ’50 şi ’60 şi pentru mariajul său de şase decenii cu dansatoarea Cyd Charisse (m. 2012)
– 1918: S-a născut Mohamed Anwar El-Sadat, ofiţer şi om politic egiptean; preşedinte al Republicii Arabe Egipt (1970-1981); iniţiator al unor reforme democratice şi al liberalizării economiei; în octombrie 1973 a declanşat războiul cu Israelul, dar a cooperat, ulterior, pentru Tratatul de pace, semnat, la Washington (26.III.1979), cu statul evreu, ceea ce a dus la izolarea Egiptului în raport cu statele arabe; Premiul Nobel pentru pace pe 1978, împreună cu premierul israelian Menahem Begin (m. 1981, asasinat)
– 1921: A murit Hans Huber, compozitor, pianist şi pedagog elveţian (n. 1852) – 95 de ani
– 1921: A murit scriitorul rus Vladimir Korolenko, maestru al prozei scurte (n. 1853) – 95 de ani
– 1935: A murit Paul Bourget, romancier, poet şi autor dramatic francez (n. 1852)
– 1938: A murit Karel Čapek, dramaturg şi romancier ceh; unul dintre cele mai populare nume ale literaturii cehe (n. 1890)
– 1942: A murit Aurel Boleslav Stodola, inginer, fizician şi inventator slovac; cunoscut ca întemeietor de şcoală în domeniul turbinelor cu abur (n. 1859)
– 1943: S-a născut Hanna Schygulla, actriţă de film şi cântăreaţă germană
– 1948: S-a născut Victor Bucătaru, regizor de film documentar, jurnalist din R. Moldova (m. 2013)
– 1952: A murit dirijorul italian Bernardino Molinari (n. 1880)
– 1954: S-a născut Annie Lennox, interpretă britanică de muzică pop-rock; împreună cu David Stewart a format trupa Eurythmics, unul dintre cele mai celebre duo-uri muzicale ale anilor ’80
– 1977: A murit (în Elveţia) Sir Charles Spencer „Charlie” Chaplin, actor de film (creatorul celebrului personaj Charlot), regizor, scenarist, compozitor şi producător american de origine engleză (n. 1889)
– 1983: A murit Joan Miró, pictor, grafician şi sculptor spaniol, influenţat de suprarealism (n. 1893)
– 1995: A murit Dean Martin (născut Dino Paul Crocetti), cântăreţ şi actor de film american (n. 1917)
– 1997: A murit regizorul italian de teatru Giorgio Strehler; fost director la „Piccolo Teatro” din Milano şi preşedinte al Uniunii Teatrelor din Europa (n. 1921)
– 2000: A murit Willard Van Orman Quine, unul din cei mai influenți filozofi și logicieni americani ai secolului al XX-lea (n. 1908)
– 2005: A murit soprana suedeză Birgit Nilsson (n. 1918)
– 2010: A murit Carlos Andrés Pérez, om politic venezuelean, preşedinte al Venezuelei între anii 1974-1979 şi 1989-1993 (n. 1922)
– 2010: A murit Bud (Jonah J.) Greenspan, regizor şi producător american, specialist în domeniul filmelor documentare despre Jocurile Olimpice; cunoscut îndeosebi pentru realizarea celebrului documentar „The 100 Years of Olympic Glory” (n. 1926)
– 2014: A murit actorul britanic David Ryall (n. 1935)
– 2015: A murit George Clayton Johnson, scriitor american de SF (n. 1929) – 1 an
Sursa: RADOR