Turneu internațional de șah la Tulcea
Publicat de Catalin Donose, 17 decembrie 2016, 15:21
Aproximativ 90 de copii din România şi Bulgaria participă, sâmbătă şi duminică, la „Cupa Coral Tulcea” la şah, acesta fiind primul concurs din judeţ omologat de Federaţia Internaţională de Şah, potrivit organizatorilor.
„Circa 90 de copii din România şi Bulgaria, printre care campioni naţionali şi vicecampioni europeni, participă la competiţia de şah. De-a lungul timpului, Tulcea a mai găzduit concursuri omologate de federaţia naţională, dar cred că este primul concurs omologat de Federaţia Internaţională de Şah”, a declarat, preşedintele Clubului sportiv Logic Delta, Marius Sarighioleanu.
Concursul se desfăşoară la hotelul Delta din municipiu şi se adresează copiilor cu vârste de până la 14 ani.
Toţi participanţii vor fi premiați cu diplome, iar câştigătorii primelor trei locuri vor primi şi bani.
Aceasta este cea de-a treia competiţie sportivă internaţională desfășurată în premieră, în judeţul Tulcea în 2016, după cele de nataţie şi karate kyokushin, organizate de Clubul Natantibus, respectiv Clubul Nippon Budo Sport.