Profil de interpret: Paul Ananie
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 13 decembrie 2016, 14:59
Născut în leagănul Maramureşului Istoric şi crescut în spiritul tradiţiilor oamenilor acestui loc, Paul Ananie a avut primul contact direct cu muzica populară încă de când spune el era cocon de grădiniţă.
Vadu Izei, situat la confluenţa văilor Iza şi Mara, poartă, ca tot Maramureşul, o zestre culturală nesecată. Porţile sculptate de Gheorghe Borodi, meşter din generaţia creatorului vestitului Cimitir Vesel de la Săpânţa, Ion Stan Pătraş, obiceiurile locurilor păstrate cu sfinţenie, arta şi portul popular, cu acele costume inconfundabile, îmbrăcate nu doar la ceas de sărbătoare, vorbesc despre o altfel de Românie. Dar Vadu Izei mai este şi altceva, este locul de unde a plecat deţinătorul „discului de aur“ de la Dijon, virtuozul Gheorghe Covaci Cioată, şi care a dat muzicii populare celebra „Mociriţă cu trifoi“.
În acest decor al spiritualităţii populare s-a născut la 10 decembrie 1993, la Sighetu Marmației, Paul Daniel Ananie, un interpret care s-a afirmat în muzica populară şi care a întâlnit succesul de la 11 ani, în 2005. Interpreta cântecului Mocioriță cu trifoi, Maria Trifoi s-a născut tot pe strada sa. Mociora este un loc umed, în care creşte trifoiul aducător de noroc. Pentru Paul Ananie înseamnă responsabilitatea de a duce mai departe frumosul cântec moroșan. Cu mare ambiţie şi cu gând aprig de muncă promovează şi arată prin cântec care este tradiţia Maramureşului Istoric.
La doar 23 de ani, se poate mândri cu o activitate extrem de bogată în domeniul folclorului. A realizat o cercetare etnologică coordonată de conf. dr. Narcisa Alexandra Știucă, de la Universitatea din București, iar materialele rezultate în urma cercetării au fost folosite în realizarea monografiei comunei. Materialele obținute au fost arhivate la Muzeul Țăranului Român, secția Etnomuzicologie.
Sunt doar câteva dintre realizările sale, la care se adaugă numeroasele premii şi diplome obţinute la festivalurile din ţară şi participările în emisiunile de radio și de televiziune. Printre numeroasele premii obținute de Paul Daniel Ananie amintesc doar unul cu care s-a ales la Constanța – Marele Premiu și Trofeul Festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia”- 2012.
În 2013, a lansat albumul de debut denumit ”Din Maramureșul meu drag”. Conține 20 de cântece dintre care amintesc pe cele care au ajuns la inimile publicului și l-au propulsat pe artist în topul celor mai cunoscuți tineri interpreți din generația sa – ”La Văsâi pe lângă vale”, ”Peste deal frunză rotunda”, ”Tropotiți feciori cu foc ”, ”Mândruță de al tău dor”, ”Haidați moroșeni la joc ”.