Ascultă Radio România Constanța Live

Mii de deținuți și-au exprimat intenția de a vota la alegerile parlamentare

Mii de deținuți și-au exprimat intenția de a vota la alegerile parlamentare

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 11 decembrie 2016, 08:44

Peste 7.400 de deținuți și-au exprimat până în vineri după-amiaza intenția de a vota la alegerile parlamentare de duminică, iar reprezentanții Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) sunt pregătiți să asigure desfășurarea în cele mai bune condiții a procesului de votare în toate cele 45 de unități penitenciare, a declarat purtătorul de cuvânt al ANP, Cristina Cîrlan.

Potrivit acesteia, datele de vineri după-amiaza relevă că în total sunt 27.486 de persoane private de libertate, 10.189 au drept la vot la alegerile parlamentare de duminică și 7.432 și-au exprimat intenția de a vota. Cîrlan a precizat că deținuții au mai putut solicita urna specială în vederea exercitării dreptului la vot până sâmbătă.

Purtătorul de cuvânt al ANP a menționat că, dacă unele dintre persoanele private de libertate care au cerut urnă specială de vot se răzgândesc și nu mai vor să își exercite dreptul de vot, o pot face.

Ea a amintit că, în conformitate cu prevederile legale, persoanele private de libertate pot să-și exercite dreptul de vot dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: au vârsta de peste 18 ani, împlinită inclusiv în ziua alegerilor; posedă act de identitate valabil; sunt arestate în baza unui mandat de arestare preventivă, sunt condamnați definitiv sau se află în executarea unei măsurii educative privative de libertate, dar nu li s-a interzis exercitarea drepturilor electorale; au domiciliul sau reședința pe raza județului în care se află unitatea de detenție; au cetățenia română; solicită în scris președintelui biroului electoral, prin intermediul administrației locului de deținere, urna specială în vederea exercitării dreptului la vot.

Din arestul IPJ Constanța, au solicitat să voteze 20 de persoane, iar dintre cele aresate la domiciliu, două persoane au cerut urna mobilă.

La Penitenciarul Poarta Albă sunt în total 891 deţinuţi cu drept de vot. Au fost solicitate trei urne mobile la penitenciar şi două la secţia exterioară de la Valu lui Traian.

Sursa – agerpres.ro

Ce spun autoritățile despre avizele și autorizațiile necesare pentru amenajarea corturilor din zona festivalului Sunwaves
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 16:19

Ce spun autoritățile despre avizele și autorizațiile necesare pentru amenajarea corturilor din zona festivalului Sunwaves

Într-o conferință de presă organizată cu ocazia deschiderii oficiale a sezonului estival de pe litoral, organizatorul festivalului Sunwaves,...

Ce spun autoritățile despre avizele și autorizațiile necesare pentru amenajarea corturilor din zona festivalului Sunwaves
Consilierii locali sunt convocați să aprobe organigrama și statul de funcții al societății care va întreține și exploata Cazinoul și Galeria de Artă
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 15:44

Consilierii locali sunt convocați să aprobe organigrama și statul de funcții al societății care va întreține și exploata Cazinoul și Galeria de Artă

Aproape 50 de angajați va avea societatea Patrimoniu Constanța Litoral SRL, cea care va administra, întreține și exploata Cazinoul și Galeria...

Consilierii locali sunt convocați să aprobe organigrama și statul de funcții al societății care va întreține și exploata Cazinoul și Galeria de Artă
IPJ Constanța dă asigurări că polițiștii au toate resursele necesare pentru a asigura ordinea și liniștea publică
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 15:38

IPJ Constanța dă asigurări că polițiștii au toate resursele necesare pentru a asigura ordinea și liniștea publică

Polițiștii au toate resursele necesare pentru a asigura ordinea și liniștea publică, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Județean...

IPJ Constanța dă asigurări că polițiștii au toate resursele necesare pentru a asigura ordinea și liniștea publică
AUDIO | Ziua Internațională a Dansului, sărbătorită la Constanța
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 15:34

AUDIO | Ziua Internațională a Dansului, sărbătorită la Constanța

Din 1982, la iniţiativa UNESCO, se celebrează „Ziua Internaţională a Dansului”  și marchează naşterea coregrafului şi dansatorului...

AUDIO | Ziua Internațională a Dansului, sărbătorită la Constanța
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 14:24

În perioada 2-4 mai, la Techirghiol, va avea loc festivalul Hîdîrlez

Uniunea Democrată Tătară organizează sub patronajul CNR-UNESCO proiectul cultural finanțat de Ministerul Culturii, Hîdîrlez, în perioada 2-4...

În perioada 2-4 mai, la Techirghiol, va avea loc festivalul Hîdîrlez
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 14:16

Câți bani solicită Primăria Constanța din bugetul local pentru cheltuielile de reprezentare și protocol

Aproape 150 de mii de lei din bugetul local pentru cheltuielile de reprezentare și protocol! Atât solicită Primăria Municipiului Constanța...

Câți bani solicită Primăria Constanța din bugetul local pentru cheltuielile de reprezentare și protocol
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 14:06

Povestea unui pelican din Delta Dunării, eliberat în zona de reconstrucție ecologică Carasuhat

Povestea a început la sfârșitul lunii octombrie când unul din inspectorii ecologi ai Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării l-a...

Povestea unui pelican din Delta Dunării, eliberat în zona de reconstrucție ecologică Carasuhat
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 13:59

TULCEA: O elevă din Sibiu a câștigat marele premiu al Olimpiadei naționale de limba engleză

Ana Sofia Greavu, elevă în clasa a VII-a la Colegiul Național ‘Gheorghe Lazăr’ din Sibiu a câștigat, luni, marele premiu al...

TULCEA: O elevă din Sibiu a câștigat marele premiu al Olimpiadei naționale de limba engleză