Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 11 decembrie

Calendarul zilei – 11 decembrie

Publicat de Codrin RAITA, 11 decembrie 2016, 06:00

EVENIMENTE INTERNE

– Electoral

* Alegeri parlamentare

– Social

* Seară de caritate organizată, sub forma unei recepții, de Asociația „Lumină și Dar” și Ambasada Italiei în România, cu sprijinul Ducati Energia, ce are ca scop strângerea de fonduri pentru ajutorarea a peste 40 de copii aflați în grija Asociației „Lumină și Dar”, dotarea maternităților din zona Moldovei cu incubatoare și aparate medicale noi și sprijinirea din punct de vedere financiar a copiilor bolnavi de cancer – ora 19:00, la reședința Ambasadorului Italiei, Str. Henri Coandă nr. 7. Evenimentul de caritate va cuprinde un recital de excepție care îl va avea protagonist pe violonistul Alexandru Tomescu

* Cluj-Napoca: Asociaţia Magic People organizează cea de a VII-a ediţie a proiectului Nepoţi de Crăciun în care se va desfăşura acţiunea de strângere de alimente pentru a fi mai apoi dăruite din suflet bunicuţilor din centrele de zi – în VIVO

– Cultură

* Craiova: Cântăreaţa de origine belgiană, Lara Fabian, susţine un concert la Sala Polivalentă, începând cu ora 19:30

– S-a întâmplat într-o zi de 11 decembrie

* Acum 181 de ani (1835), în sala „Teatrului Momulo” din Bucureşti, avea loc premiera primului vodevil românesc, „Triumful amorului”, în adaptarea muzicală a lui Ioan Andrei Wachmann

* Se împlinesc 155 de ani (1861), de la citirea Proclamaţiei către naţiune a domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), prin care aducea la cunoştinţă oficial că „Unirea este îndeplinită, naţionalitatea română este întemeiată” (11/23)

* Tot 155 de ani se împlinesc şi de la desfiinţarea taxelor de export la produsele Principatelor Unite (11/23)

* Se împlinesc 140 de ani (1876) de la începerea, la Istanbul, a unei conferinţe a reprezentanţilor Puterilor europene (care s-a încheiat la 8/20.I.1877), cu scopul de a determina Poarta Otomană să acorde unele libertăţi popoarelor supuse. Pentru torpilarea conferinţei, Poarta va proclama, chiar în ziua începerii acesteia, o Constituţie cu aparenţe liberale, în care România (ca şi Serbia şi Egiptul) era desemnată „provincie privilegiată” a Imperiului Otoman, fiind astfel încălcată autonomia statului român, recunoscută prin tratatele internaţionale aflate atunci în vigoare (11/23)

* Se împlinesc 100 de ani (1916), de când, în urma înfrângerilor militare din toamna anului 1916, s-a format, la Iaşi, un Guvern de concentrare naţională I. I. C. Brătianu (liberal) – Take Ionescu (conservator-democrat). A fost numit „Guvernul refacerii Armatei şi al rezistenţei victorioase din 1917” (11/24)

* În urmă cu 98 de ani (1918), regele Ferdinand I (1914-1927) emitea Decretul-lege de unire a Transilvaniei cu vechea Românie şi Decretul-lege de organizare provizorie a Transilvaniei, potrivit căruia serviciile publice rămâneau sub conducerea Consiliului Dirigent, în administraţia Guvernului central de la Bucureşti trecând afacerile străine, armata, căile ferate, poşta, telegraful, telefoanele, circulaţia financiară, vămile, împrumuturile publice şi siguranţa generală a statului (Transilvania urma să fie reprezentată, în Guvernul central, de miniştri fără portofoliu). Marea Adunare Naţională, din 18.XI/1.XII.1918, a românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, „adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia, decretează Unirea acestor români şi a teritoriilor locuite de dânşii cu România” (11/24)

* La data de 11 decembrie 1882, acum 134 de ani, The Bijou Theatre din Boston, Massachusetts (SUA), devenea primul teatru din lume iluminat cu ajutorul luminii electrice

* Se împlinesc 75 de ani (1941), de când Germania şi Italia declarau război Statelor Unite ale Americii (în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale)

* Se împlinesc 70 de ani de la crearea Fondului ONU pentru Copii – UNICEF. La data de 11 decembrie, în 1946, era înfiinţat, de Ansamblul General al Naţiunilor Unite, Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor, cu sediul central la New York. În 1953, numele său (The United Nations International Children’s Emergency Fund) a fost scurtat în Fondul pentru Copii al Naţiunilor Unite, dar mai este încă cunoscut sub acronomimul său popular – UNICEF. Organizaţia oferă asistenţă umanitară şi pentru dezvoltare copiilor şi mamelor lor în ţările în curs de dezvoltare. UNICEF se concentrează pe 5 priorităţi de bază: educaţia fetelor, plus de imunizare, protecţia copilului, HIV/SIDA, şi copilărie pentru copii. Alte priorităţi includ supravieţuirea copiilor, copilul şi familia şi sporturi pentru dezvoltare. UNICEF a primit, în anul 1965, Premiul Nobel pentru Pace. România a devenit membru la 8.IX.1971

* Cu 61 de ani în urmă (1955), lua fiinţă prima companie farmaceutică din România şi din sud-estul Europei care producea penicilina descoperită de Alexander Fleming. La acea dată compania purta numele de Fabrica Chimică nr. 2 Iaşi. În prezent Compania Antibiotice Iaşi este singura unitate românească de stat din domeniul producţiei de medicamente

* Se împlinesc 30 de ani (1986), de la intrarea în vigoare a Tratatului de denuclearizare a Pacificului de Sud, „Tratatul de la Rarotonga” (după numele insulei aparţinând Noii Zeelande), semnat la 7.VIII.1985

* În urmă cu 22 de ani (1994), a început pătrunderea trupelor ruseşti pe teritoriul republicii separatiste Cecenia din cadrul Federaţiei Ruse. În decursul Primului Război Cecen (1994-1996) trupele ruse au cucerit Cecenia, provocând zeci de mii de morți în rândul populației civile și distrugeri materiale imense, pentru ca din iunie 1995 războiul să se transforme în unul de gherilă. În august 1996 rebelii separatiști anti-ruși au reușit recucerirea capitalei Groznîi și anihilarea unui număr mare de trupe ruse prinse în lupte. În mod oficial, primul război cecen s-a încheiat prin semnarea acordurilor de la Khavsa-Yurt la 31 august 1996

* Tot într-o zi de 11 decembrie, era încheiat, acum 19 ani (1997), cu ocazia Conferinţei de la Kyoto/Japonia, Protocolul privind respectarea angajamentelor de limitare cantitativă şi reducere a limitei de gaze cu efect de seră (semnat cu o zi înainte). A intrat în vigoare la 16.II 2005 (Protocolul de la Kyoto, este un protocol adiţional la Convenţia-cadru din 1992 privind schimbările climatice)

Aniversări – Comemorări

– Lăsata secului postului Sf. Iacob din Nissibe (Calendarul Arhiepiscopiei Bisericii Ortodoxe Armene din România – Sărbători principale 2016)

– 1850: S-a născut Eugen Brote, agronom, publicist şi om politic (vicepreşedinte al Partidului Naţional Român între anii 1890 şi 1912; rol important în stabilirea activismului ca tactică politică); istoriografia l-a reţinut pentru lucrarea consacrată situaţiei românilor din monarhia austro-ungară („Chestiunea română în Transilvania şi Ungaria. Un memoriu politic cu 67 anexe şi o chartă”) (m. 1912)

– 1886: S-a născut Joseph Prunner, contrabasist şi pedagog român de origine austriacă (m. 1969) – 130 de ani

– 1888: S-a născut Eugen Goga (fratele poetului Octavian Goga), prozator şi ziarist (m. 1935)

– 1913: A murit Ioan Kalinderu, jurist şi publicist (frate cu Nicolae Kalinderu, medic şi cunoscut colecţionar de artă); administrator al domeniilor Coroanei de la înfiinţare, în 1884, până la sfârşitul vieţii; pe baza testamentului său, în 1916 a fost inaugurat „Muzeul Kalinderu”; membru titular al Academiei Române din 1893, vicepreşedinte (1895-1898; 1901-1904) şi preşedinte al acestui for (1904-1907) (n. 1840)

– 1916: S-a născut inginerul electromecanic Gheorghe Buzdugan, cercetător în domeniul rezistenţei materialelor; bogată activitate didactică; după 1989 a înfiinţat şi condus, la Universitatea Politehnică din Bucureşti, Centrul de Documentare pentru Problemele Învăţământului Superior; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 2012) – 100 de ani

– 1940: S-a născut violonista şi profesoara Cornelia Bronzetti

– 1941: S-a născut ziaristul Petre Mihai Băcanu; fost director al ziarului „România liberă” (1989 – 2010) – 75 de ani

– 1942: S-a născut Szobi (Szabolcs) Cseh, cascador, actor şi regizor (m. 2014)

– 1958: A fost arestat filosoful Constantin Noica (şi grupul său de prieteni din care făceau parte Nicu Steinhardt, Dinu Pillat, Alexandru Paleologu, Vladimir Streinu, Sergiu Al-George, Păstorel Teodoreanu, Theodor Enescu, Marietta Sadova ş.a); a fost condamnat, la 1.III.1960 („sub acuzaţia de uneltire contra orânduirii sociale”), în urma „procesului Noica-Pillat”, la 25 de ani de muncă silnică şi confiscarea averii personale. NOTĂ: Site-ul www.procesulcomunismului.com/marturii dă data de 18.XII.1958

– 1965, 11/12: A murit George (Gogu) Constantinescu, om de ştiinţă, inginer, inventator şi inovator. A fost numit de către revista engleză „The Graphic” unul din cei 17 titani ai lumii care au revoluţionat ştiinţa, aşezându-l alături de Einstein, Marconi, Edison sau Lister. A fost unul din cei mai prolifici inventatori români ai tuturor timpurilor cu peste 300 de invenţii brevetate (a promovat utilizarea betonului armat; a elaborat „Teoria Sonicităţii” pe care a aplicat-o în numeroase invenţii: mitraliera sonică, motorul sonic, pompa sonică, ciocanul sonic, injectorul sonic, caloriferul sonic şi altele; a proiectat şi construit „Convertorul Gogu Constantinescu”, prima cutie de viteze automată, pentru automobile şi locomotive); membru titular al Academiei Române din 1965 (n. 1881). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a morţii 12 decembrie 1965

– 1985: A murit sculptoriţa Ioana Kassargian (n. 1936)

– 1993: A murit actriţa franceză de origine română Elvira Popescu (Popesco), stabilită la Paris din 1923; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993 (n. 1896)

– 1997: A murit lingvistul Ion Coteanu; specialist în lexicologie, stilistică şi limbă literară; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1920)

– 2001: A murit pictorul şi sculptorul Ion (Alin) Gheorghiu; membru titular al Academiei Române din 1999 (n. 1929) – 15 ani

– 2001: A murit Cornel Radu Constantinescu, critic de artă şi ziarist (n. 1938) – 15 ani

– 2011: A murit Mihnea Gheorghiu, cineast, scriitor şi traducător (de numele său se leagă traducerea integrală a operelor lui William Shakespeare şi Walt Whitman); fost preşedinte al Uniunii Cineaştilor din România; membru titular al Academiei Române din 1996 (n. 1919) – 5 ani

– 2011: A murit Leonida Lari (pseudonim al Liubei Tuchilatu), poetă, publicistă, scriitoare, politiciană şi militantă pentru reunirea Basarabiei cu România (n. 1949, în RSS Moldovenească, URSS) – 5 ani

– 2014: A murit Şerban Orescu, economist şi publicist; între anii 1978 şi 1995 a realizat programul „Actualitatea românească” de la postul Radio Europa Liberă; ulterior a fost colaborator extern al postului (n. 1925)

– 2015: A murit fotbalistul Mihai Adam, unicul din istoria României care a cucerit titlul de golgheter în trei rânduri, cu două echipe diferite, „U” şi „CFR” ambele din Cluj (n. 1940) – 1 an


EVENIMENTE EXTERNE

– Macedonia: Alegeri parlamentare anticipate

– Bişkek, Kârgâzstan: Referendum pe tema unor reforme constituţionale care vizează consolidarea atribuțiilor primului ministru

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională a Cântului Coral”, eveniment iniţiat de Federaţia Internaţională a Muzicii Corale în anul 1991, la iniţiativa compozitorului Alberto Grau din Venezuela; se desfăşoară anual în a doua duminică a lunii decembrie. În România, această zi a fost sărbătorită pentru prima dată în anul 2000 când, la iniţiativa Fundaţiei Culturale „Sound”, în douăsprezece localităţi s-au desfăşurat impresionante manifestări corale

– „Ziua Internaţională a Copiilor în Mass-Media”, o iniţiativă a UNICEF şi Academiei Internaţionale de Arte şi Ştiinţe pentru Televiziune; marcată în a doua duminică din decembrie, este o zi de reflexie a influenţei şi prezenţei copiilor în mass-media, dar şi a promovării acestora în atenţia publică

– „Ziua Internaţională a Muntelui”, proclamată de Adunarea Generală a ONU în 2003, pentru a atrage atenţia asupra rolului crucial pe care-l joacă muntele în viaţa noastră

– „Ziua Mondială a Tangoului”; este celebrată, din 1977, în ziua de naştere a lui Carlos Gardelli (1890-1935), considerat „regele tangoului”. Tangoul s-a născut în Argentina, la Buenos Aires, la sfârşitul secolului al XIX-lea, apoi s-a răspândit în Europa unde a cuprins Parisul, Londra, Roma, Berlinul şi New York-ul de peste ocean. Abia după aceea s-a întors în Buenos Aires – însă cu un alt statut

– Aniversarea proclamării Republicii Burkina Faso – 1958. Ziua Naţională

– 1758: S-a născut Carl Friedrich Zelter, compozitor şi dirijor german (m. 1832)

– 1781: S-a născut Sir David Brewster, fizician scoțian; a descoperit caleidoscopul și a perfecționat stereoscopul (m. 1868) – 235 de ani

– 1792: S-a născut compozitorul austriac Joseph Mohr, autorul celebrului colind „Stille Nacht, heillige Nacht” (1816) (m. 1848)

– 1801: S-a născut Christian Dietrich Grabbe, dramaturg, exponent al dramei realiste germane din secolul al XIX–lea (m. 1836) – 215 ani

– 1803: S-a născut Hector Berlioz, compozitor, dirijor şi teoretician muzical francez (m. 1869)

– 1810: S-a născut Alfred de Musset, poet, dramaturg şi prozator francez; recunoscut ca unul dintre reprezentanții marcanți ai romantismului în această țară (m. 1857)

– 1843: S-a născut medicul german Robert Koch, descoperitorul bacilului tuberculozei, care-i poartă numele (1882); Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1905 (m. 1910)

– 1863: S-a născut Annie Jump Cannon, astronom american pe a cărei muncă se bazează catalogarea modernă a stelelor. Împreună cu Edward C. Pickering, ea este creditată cu realizarea schemei de clasificare stelară Harvard, care clasifică stelele în funcţie de temperatură (şi comparativ cu Soarele) (m. 1941)

– 1876: S-a născut Mieczysław Karłowicz, compozitor, violonist şi dirijor polonez (m. 1909) – 140 de ani

– 1882: S-a născut fizicianul german Max Born; a dezvoltat mecanica cuantică şi teoria reţelelor cristaline; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1954, împreună cu conaţionalul său Walter Bothe (m. 1970)

– 1904: S-a născut Felix Nussbaum, pictor german (m. 1944)

– 1905: S-a născut Eugen Fink, filosof şi pedagog german (m. 1975)

– 1908: S-a născut compozitorul american Elliott Carter, câştigător de două ori al Premiului Pulitzer în 1960 şi în 1973 (m. 2012)

– 1908: S-a născut cineastul portughez Manoel de Oliveira; regizor, director de imagine, scenarist, producător, actor, monteur, este unul dintre cei mai longevivi cineaşti ai lumii (nu numai din punct de vedere biologic, ci şi artistic)

– 1911: S-a născut scriitorul egiptean Naguib Mahfouz; primul scriitor arab laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1988 (m. 2006) – 105 ani

– 1912: S-a născut producătorul italian de film Carlo Ponti (m. 2007)

– 1913: S-a născut Jean Marais, actor francez de film (m. 1998)

– 1918: S-a născut scriitorul rus Aleksandr Soljeniţîn; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1970; la 12.II.1974 a fost arestat sub acuzaţia de trădare şi apoi expulzat; scriitorul s-a reîntors în Rusia la 27.V.1994 (după 20 de ani de exil) (m. 2008)

– 1928: S-a născut Tomás Gutiérrez Alea, regizor cubanez de film (m. 1996)

– 1930: S-a născut Jean-Louis Trintignant, actor de film şi regizor francez

– 1935: S-a născut Ferdinand Alexander Porsche, preşedintele onorific al consiliului de supraveghere al companiei Porsche, creator al modelului 911; a pus bazele unei noi culturi a designului, care a conturat maşinile sport până în ziua de azi (m. 2012)

– 1938: A murit Christian Lange, om politic norvegian; secretar al Comitetului Nobel din Oslo (1900-1909); secretar general al Uniunii Interparlamentare (1909-1933); Premiul Nobel pentru Pace în anul 1921, împreună cu suedezul Karl Branting (n. 1869)

– 1941: A murit matematicianul francez Émile Picard; contribuţii în domeniul teoriei funcţiilor analitice; membru de onoare străin al Academiei Române din 1911 (n. 1856) – 75 de ani

– 1943: S-a născut John Kerry, politician american; în prezent secretar american de stat (cel de-al 68-lea); senator de Massachusetts între anii 1985 – 2013; candidat al Partidului Democrat la alegerile prezidenţiale din 2004, pierzând în faţa lui George W. Bush

– 1944: S-a născut Brenda Lee, cântăreaţă americană

– 1952: S-a născut scriitorul italian Andrea de Carlo

– 1953: A murit dirijorul şi compozitorul englez Albert Coates (n. 1882)

– 1967: A murit dirijorul italian Victor de Sabata (n. 1892)

– 1968: A murit Arthur Hays Sulzberger, cunoscut publicist american; a condus publicaţia „The New York Times” între anii 1935 şi 1968 (n. 1891)

– 1978: A murit biochimistul american Vincent du Vigneaud; a realizat (1953) sinteza în laborator a unor hormoni (vasopresina şi ocitocina); Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1955 (n. 1901)

– 2012: A murit muzicianul indian Ravi Shankar, maestru al sitar-ului (instrument muzical indian tradiţional cu coarde ciupite); George Harrison, chitaristul trupei „The Beatles”, l-a numit „naşul muzicii etnice” (n. 1920)

– 2012: A murit soprana rusă Galina Pavlovna Vişnevskaia (n. 1926)

Sursa: RADOR

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie