Turneul celor Șase Națiuni începe la 4 februarie 2017
Publicat de Claudiu Dobrescu, 7 decembrie 2016, 15:42
Turneul celor Șase Națiuni la rugby, ediția 2017, va debuta pe 4 februarie anul viitor cu partida Anglia-Franța, care va avea loc pe Stadionul Twickenham din Londra.
În prima etapă vor avea loc alte două meciuri, Scoția-Irlanda și Italia-Țara Galilor.Competiția se va desfășura până în luna martie,iar ultima etapă, cea de-a cincea este programată pe data de 18 martie.
În 2017, punctele bonus ofensiv și defensiv — vor fi introduse pentru prima dată în cadrul turneului celor Șase Națiuni.
Echipa care marchează cel puțin patru eseuri va primi un punct suplimentar (bonusul ofensiv), iar o formație care va pierde la mai puțin de 7 puncte diferență va beneficia de punctul bonus defensiv.