Audio – ANT a retras două licențe de turism în prag de Sărbători!
Publicat de , 5 decembrie 2016, 15:16
Peste 250 de unităţi de cazare şi de alimentaţie publică au fost verificate, în această perioadă, de Autoritatea Naţională pentru Turism.
Controalele au fost făcute în urma unor sesizări primite de la turişti. Astăzi a fost finalizat raportul cu bilanţul acestor controale, despre care a vorbit, pentru Radio Constanța, Anca Pavel Nedea, preşedintele ANT.
Lipsa certificatelor de clasificare ori necompletarea fişelor de anunţare a sosirii şi plecării turiştilor se numără printre deficienţele constatate.
Cea mai aspră sancţiune – retragerea licenţei de turism – a fost dată în cazul unităţilor care promiteau servicii la un anumit nivel de clasificare şi, în realitate, condiţiile erau mult mai rele.
Un reportaj de Monica Cruceanu Comșa