CONSTANȚA. Porturile maritime au fost REDESCHISE
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 3 decembrie 2016, 11:40
Autoritatea portuară informează că, începând cu ora 12:00, au fost reluate manevrele în porturile maritime Constanța Nord și Constanța Sud-Agigea. Acestea erau închise încă de aseară, de la ora 22:30, când în vigoare pentru județul Constanța era un cod galben de vânt puternic. Codul emis de ANM a expirat la ora 02:00, însă în această dimineață, singurul redeschis a fost Portul Midia. Din cauza vântului care se manifesta încă destul de puternic în larg, autoritățile au luat decizia să mențină porturile Constanța Nord și Constanța Sud Agigea închise până la prânz, pentru a evita orice incidente.