CONSTANȚA, Mihail KOGĂLNICEANU: Tineri reținuți, suspectați de TÂLHĂRIE

Publicat de , 2 decembrie 2016, 10:18
Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale i-au identificat pe N.F.-I. în vârstă de 23 de ani din localitatea Mihail Kogălniceanu și T.L.-F., în vârstă de 24 de ani, din Constanța, bănuiți de comiterea unei tâlhării.
Pe fondul unui conflict mai vechi, cei doi s-au deplasat, în seara de Sf. Andrei, la domiciliul fostului cumnat al unuia dintre ei, situat pe strada Interioară din Constanța. Aici au intrat cu forța și, sub amenințări, l-au deposedat de un telefon mobil.
Cei doi bărbați au fost reținuți pe bază de ordonanțe și introduși în arestul IPJ Constanța, urmând a fi prezentați, la data de 02.12.2016, instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.