Trafic restricționat pe Autostrada Soarelui. Încep lucrările de reparații la podul Colentina
Publicat de Arantxa Catană, 29 noiembrie 2016, 12:33
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, în perioada 28 noiembrie – 15 decembrie, pe autostrada A2 Bucureşti – Constanța se vor executa lucrări de reparaţii la rosturile de dilataţie ale podului Colentina, la km 15+873, pe sensul de mers Constanţa – Bucureşti, cu restricţionarea traficului pe banda de urgenţă şi prima bandă (aproximativ o săptămână), urmând ca, apoi, să se restricţioneze traficul pe banda a doua şi să se circule pe prima bandă.
Conducătorilor auto li se recomandă să manifeste prudență sporită la volan, să semnalizeze şi să se asigure corespunzător la schimbarea benzii de circulaţie.