Alertă de GRIPĂ AVIARĂ la Constanța
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 28 noiembrie 2016, 06:44
O tulpină a virusului gripei aviare a fost depistată la o lebădă găsită moartă în portul Constanţa, a informat Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Conform autorităților, virusul H5N8, o tulpină a virusului gripei aviare, a fost descoperit la acea lebădă moartă.
România se afla în stare de alertă de săptămâna trecută, când autorităţile din Ungaria au dispus sacrificarea păsărilor existente în apropierea focarelor de gripa aviară din două localităţi.
Virusul H5N8 a fost identificat în mai multe ţări din Europa, printre care Olanda, Ungaria, Austria, Germania, Polonia, Eleveţia.
Autoritățile române vor forma o zonă de supraveghere şi una de protecţie şi se vor lua măsuri severe de biosercuritate.
Vor fi controlate toate gospodăriile din zonă, fermele de păsări și târgurile.