Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 27 noiembrie

Calendarul zilei – 27 noiembrie

Publicat de Codrin RAITA, 27 noiembrie 2016, 06:00

EVENIMENTE INTERNE

– Cultură

* Sibiu: În cadrul Stagiunii Camerale „Florescu Fernandez & Friends” are loc concertul „Noua Generaţie” cu violonistul Mircea Dumintrescu – ora 17:00, În Sala Oglinzilor a Forumului German Sibiu

* Edirne: Autoritățile locale din Edirne (Primăria orașului, Universitatea Trakya), dar și Consulatul Onorific al României la Edirne susțin spectacolul oferit de Ansamblul Cununa Carpaților – ora 19:30, în sala mare de spectacole a Universității Trakya

* Salamanca, Spania:Cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale a României Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei şi Parohia Ortodoxă Română din Salamanca în colaborare cu Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni organizează un spectacol extraordinar de muzică populară şi dansuri tradiționale românești

– S-a întâmplat într-o zi de 27 noiembrie

* Membri ai Societăţii Studenţilor Români la Paris înfiinţau, acum 169 de ani (1847), „Însocierea Lazariană”, ca reacţie la introducerea limbii franceze ca limbă de predare oficială în şcolile din Principate; asociaţia îşi propunea organizarea învăţământului şi a educaţiei prin cultivarea limbii române şi înfiinţarea de şcoli „unde tinerimea să poată lua o educaţie română”. Printre membrii fondatori figurau: Nicolae Bălcescu, Dinu Brătianu, Ion Ghica, I. C. Brătianu

* Cu 121 de ani în urmă (1895), printr-un testament de o pagină, redactat la această dată, Alfred Nobel, chimist şi industriaş suedez, lăsa, în contul unui fond de stimulare, 31,5 milioane coroane suedeze, destinate acordării de premii anuale pentru cele mai însemnate lucrări din domeniile fizicii, chimiei, literaturii şi medicinei, precum şi pentru activitatea de promovare a păcii în lume. Premiul, care poartă numele savantului suedez, este atribuit din anul 1901 (în ziua morţii acestuia – 10 decembrie). Cele cinci discipline alese de Nobel au rămas neschimbate, ca şi instituţiile pe care acesta le-a ales pentru a le atribui (Academia Regală de Ştiinţe a Suediei – pentru Fizică şi Chimie; Academia Suedeză de Litere – pentru Literatură; Institutul Karolinska din Stockholm – pentru Fiziologie şi Medicină; Parlamentul norvegian – pentru Pace sau fraternitate între popoare). Premiul pentru Pace este singura recompensă decernată la Oslo, deoarece Nobel a dorit să asocieze la testamentul său Norvegia, care era legată de Suedia înainte de a deveni independentă, în 1905. Din 1969 se atribuie şi un premiu pentru Ştiinţe economice, instituit de Banca Regală a Suediei, în memoria lui Alfred Nobel

* În urmă cu 103 ani (1913), se constituia prima societate naţională de navigaţie maritimă, „România”; preşedinte – Anghel Saligny (a început să funcţioneze la 1.III.1914) (27.XI/10.XII)

* Acum 64 de ani (1952), se dădea în folosinţă actuala clădire a Radioului public, construcţie începută în 1949 după planurile vechi ale SRR (din timpul administraţiei lui Vasile Ionescu). Arhitecţi: Tiberiu Ricci, Mihai Ricci, Leon Garcia şi Jean Beral

* Se împlinesc 20 ani (1996), de la înfiinţarea Centrului Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM), primul organism românesc de gestiune colectivă a drepturilor artiştilor interpreţi şi singurul abilitat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor să colecteze şi să repartizeze drepturile conexe cuvenite artiştilor interpreţi

* În urmă cu 18 ani (1998), avea loc, la Bucureşti, premiera filmului „Terminus Paradis”, în regia lui Lucian Pintilie, care a fost distins cu Marele Premiu Special al Juriului la Festivalul de la Veneţia

Aniversări – Comemorări

– Duminica I din Advent (Începutul Anului Liturgic) (Calendar romano-catolic 2016)

– 1764: S-a născut Naum Râmniceanu, cronicar (al ultimei perioade fanariote), istoric şi traducător (m. ~1838). NOTĂ: Unele surse dau ca an al morţii 1839

– 1818: S-a născut Aron Pumnul, lingvist, filolog şi profesor; după înfrângerea Revoluţiei de la 1848 din Transilvania, revoluţie la care a participat, se refugiază la Cernăuţi, unde va deveni primul profesor de limba şi literatura română la Liceul german din oraş (1849) şi profesor al lui Mihai Eminescu; la moartea profesorului apare prima poezie tipărită a lui Eminescu, „La mormântul lui Arune Pumnul”, semnată „M. Eminovici, privatist” (m. 1866)

– 1867, 27.XI / 10.XII: S-a născut Grigore Antipa, biolog, oceanolog, zoolog şi ecolog; întemeietorul Muzeului de Istorie Naturală din Bucureşti care-i poartă numele; membru titular al Academiei Române din 1910, vicepreşedinte al acestui for (1921-1924; 1935-1938) (m. 1944)

– 1881: S-a născut George Oprescu, istoric, critic şi colecţionar de artă; membru titular onorific al Academiei Române din 1948 (m. 1969) – 135 de ani

– 1884: S-a născut V.[asile] Voiculescu (numele real: Vasile Costache Voicu), medic şi scriitor (poet, prozator, dramaturg); din 1930 a iniţiat la Radiodifuziunea Română o rubrică permanentă pentru săteni, „Programul pentru sate”, care va deveni „Ora satului” (în care a fost prezent atât ca medic, cu sfaturi de specialitate, cât şi ca reporter de actualităţi rurale); a colaborat, de asemenea, constant la emisiunea „Universitatea Radio”; după 1944 a participat la reuniunile literare ale grupului „Rugul aprins” de la Mănăstirea Antim din Bucureşti; în august 1958 a fost arestat, fiind eliberat în mai 1962, cu mai puţin de un an înainte de moarte; membru post-mortem al Academiei Române din 1993 (m. 1963). NOTĂ: Surorile mai mari ale scriitorului au dat ca dată reală de naştere noaptea de 12 spre 13 octombrie 1884

– 1885: S-a născut Liviu Rebreanu, prozator şi dramaturg; membru titular al Academiei Române din 1939 (m. 1944)

– 1885: S-a născut chirurgul şi profesorul Nicolae Hortolomei; a pus, în 1949, bazele Laboratorului de chirurgie experimentală de la spitalul „Colţea” din Bucureşti; pionier în diverse domenii ale chirurgiei; de numele său se leagă şi punerea bazelor Societăţii Române de Urologie (1933); membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1961)

– 1895: A murit Ludwig Reissenberger, istoric de artă de origine germană din Transilvania (n. 1819)

– 1897: S-a născut compozitoarea Florica Racovitză-Flondor (m. 1983)

– 1909, 27.XI/10.XII: S-a constituit, la Bucureşti, Uniunea Evreilor Pământeni (din 1923, Uniunea Evreilor Români); milita pentru promovarea drepturilor cetăţenilor evrei şi participarea acestora la viaţa politică din România (desfiinţată oficial în martie 1938)

– 1912: S-a născut actriţa Dina Cocea (m. 2008)

– 1913: S-a născut actriţa de teatru şi film Nineta Gusti (m. 2002)

– 1924: S-a născut Nina Cassian, poetă, eseistă, prozatoare şi traducătoare, autoare de lieduri şi muzică de cameră, stabilită în SUA din 1985 (m. 2014)

– 1926: S-a născut geologul Radu Alexandru Dimitrescu; contribuţii în domeniul petrografiei; membru titular al Academiei Române din 1996 (m. 2013) – 90 de ani

– 1928: S-a născut Angela Ion, istoric literar; specialistă în limba şi literatura franceză, a coordonat lucrări de sinteză, precum dicţionarul „Scriitori francezi” (1978) şi „Dicţionarul istoric şi critic al literaturii franceze” (1982), a publicat numeroase studii şi lucrări de istoria literaturii franceze sau despre relaţiile literare româno-franceze (m. 2000)

– 1929: S-a născut (la Hotin, azi în Ucraina) fizicianul Vladimir Ţopa; studii de optică şi spectroscopie; membru corespondent al Academiei Române din 1993 (m. 2006)

– 1929: A murit Mihail Gaşpar, prozator şi publicist bănăţean; după Unirea din 1918 a fost deputat în Parlamentul de la Bucureşti (1926-1929) (n. 1881)

– 1935: S-a născut Părintele Serafim Man; la vârsta de numai 17 ani, intră ca frate în Mănăstirea Rohia din judeţul Maramureş, lăcaş al cărui stareţ a devenit în 1973; a condus mănăstirea până în 1984 când, din motive de sănătate, s-a retras; la 6 decembrie 1973 a fost hirotesit Protosinghel, iar la 15 august 1982, a fost ridicat la rangul de Arhimandrit; în 2012, Preasfinţitul Părinte Episcop Justin Sigheteanul i-a acordat în semn de preţuire şi respect „Crucea Voievodală maramureşană” (m. 2013)

– 1939: S-a născut Nicolae Manolescu (născut Nicolae Apolzan), critic şi istoric literar, eseist, editorialist, jurnalist, politician, profesor universitar; preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România (din iunie 2005; reales în 2013); director al revistei „România Literară” (din 1990); ambasador al României la UNESCO (2006-2015); fost preşedinte al Partidului Alianţei Civice; senator PAC în legislatura 1992-1996; membru titular al Academiei Române din 2013

– 1940: A murit Virgil Madgearu, economist, sociolog şi om politic ţărănist; contribuţii la elaborarea unei teorii economice privind fundamentarea doctrinei „statului ţărănesc”, pe baza analizei evoluţiei, structurii şi perspectivelor economiei româneşti; de mai multe ori ministru; adversar al Gărzii de Fier (n. 1887)

– 1940, 27/28: Legionarii îl asasinează (la marginea comunei Strejnic, lângă Ploieşti) pe Nicolae Iorga, istoric, critic literar, scriitor, publicist şi om politic (adversar al curentelor de extrema stângă şi extrema dreaptă); membru titular al Academiei Române din 1910 (n. 1871)

– 1940: S-a născut istoricul şi pedagogul Ioan Scurtu

– 1947: S-a născut Irina Petraş, critic literar, eseistă, traducătoare şi editor; soţia criticului literar Petru Poantă

– 1951: S-a născut poetul Florea Miu – 65 de ani

– 1954: S-a născut artistul decorator Bogdan Hojbotă

– 1970: A murit Petru Comarnescu, eseist, critic literar şi de artă, memorialist şi traducător (n. 1905)

– 1972: A murit Victor Eftimiu, dramaturg, eseist, poet, prozator, memorialist şi publicist; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1889, la Boboştiţa, Albania)

– 1973: A murit medicul Constantin T. Nicolau; şi-a legat numele de aşezarea hematologiei româneşti pe baze moderne; a fost primul profesor de hematologie din învăţământul superior românesc, separând această disciplină de histologie şi de medicina internă; a pus bazele (1953) unei reţele de centre de conservare şi transfuzie; a realizat prima puncţie sternală din România; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1897)

– 1986: A murit arhitectul Cezar Lăzărescu; autorul planurilor urbanistice ale oraşului Constanţa, ale staţiunilor Mamaia şi Eforie Nord, a numeroase proiecte pentru clădiri de importanţă naţională (Palatul Sporturilor şi Culturii din Bucureşti, aerogara Otopeni ş.a.), al unor clădiri din străinătate (Ambasada română de la Beijing sau clădirea Parlamentului de la Khartum, Sudan) (n. 1923) – 30 de ani

– 1987: A murit criticul şi istoricul literar Nicolae Ciobanu (n. 1931)

– 2000: A murit mezzo-soprana Elena Cernei (n. 1924, la Bairamcea, azi în R. Moldova)

– 2012: A murit jurnalistul, publicistul, scriitorul şi criticul literar Mircea Bunea (n. 1938)


EVENIMENTE EXTERNE

– Franţa: Al doilea tur al alegerilor primare, organizate, în premieră, de opoziția de dreapta în perspectiva scrutinului prezidențial din 2017

Aniversări – Comemorări

– 1474: A murit compozitorul francez Guillaume Dufay (n.~1400 sau 1397)

– 1701: S-a născut Anders Celsius, astronom şi fizician suedez; creatorul termometrului centigrad (m. 1744) – 315 ani

– 1731: S-a născut Gaetano Pugnani, violonist, compozitor şi profesor italian (m. 1798) – 285 de ani

– 1759: S-a născut Franz (František) Krommer, compozitor ceh (m. 1831)

– 1857: S-a născut Sir Charles Scott Sherrington, medic englez, unul dintre fondatorii fiziologiei moderne; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1932, împreună cu conaţionalul său Edgar Douglas Adrian, pentru descoperirile lor privind funcţionarea neuronilor (m. 1952)

– 1886: S-a născut (la Tokio) Fujita Tsuguji (cunoscut şi sub numele de Fujita Tsuguharu sau Leonard Foujita), pictor francez de origine japoneză; a aplicat tehnica franceză la stilul japonez de pictură (m. 1968) – 130 de ani

– 1895: A murit Alexandre Dumas-fiul, romancier şi dramaturg francez (n. 1824)

– 1896: S-a născut Giovanni Battista Angioletti, scriitor și jurnalist italian; reprezentant de seama al prozei artistice (m. 1961) – 120 de ani

– 1908: A murit paleontologul francez Albert Gaudry; în lucrările sale a prezentat numeroase argumente de ordin paleontologic privind doctrina evoluţionistă; membru de onoare străin al Academiei Române din 1904 (n. 1827)

– 1916: A murit poetul belgian de limbă franceză Émile Verhaeren (n. 1855) – 100 de ani

– 1921: S-a născut Alexander Dubček, om politic slovac; ajuns (la 6.I.1968) prim-secretar al Partidului Comunist din Cehoslovacia, a iniţiat un ambiţios program de reformă a sistemului socialist („socialismul cu faţă umană”); cunoscute sub numele de „Primăvara de la Praga”, aceste reforme (a deschis frontierele ţării şi a acordat deplină libertate de exprimare), au provocat invazia (20/21.VIII.1968) Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varşovia, cu excepţia celor române (m. 1992) – 95 de ani

– 1925: A murit pictorul cubist francez Roger de La Fresnaye (n. 1885)

– 1928: S-a născut, la Viena, politologul şi istoricul franco-american Stanley Hoffmann (m. 2015)

– 1940: S-a născut (la San Francisco) Bruce Lee, actor de film american, născut din părinţi chinezi; vedetă a filmelor cu arte marţiale, va impune acest gen pe plan mondial (m. 1973, în Hong Kong)

– 1942: S-a născut James Marshall „Jimi” Hendrix, chitarist, cântăreţ şi compozitor american de muzică hard rock (m. 1970)

– 1953: A murit Eugene O’Neill, unul dintre cei mai de seamă dramaturgi americani; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1936 (n. 1888)

– 1955: A murit Luis de Freitas Branco, compozitor, muzicolog şi critic muzical portughez; una dintre cele mai importante figuri ale culturii portugheze din secolul al XX-lea (n. 1890)

– 1955: A murit compozitorul elveţian Arthur Honegger (n. 1892)

– 1959: S-a născut violonista rusă Viktoria Mullova

– 1975: A murit (ucis de IRA – Armata Republicană Irlandeză) Ross McWhirter, jurnalist britanic, pasionat de ciudăţenii şi de recorduri, co-fondator, împreună cu fratele său geamăn, Norris McWhirter (m.2004), al celebrei cărţi „Guinness Book of Records” (n. 1925). NOTĂ: La 27.VIII.1955 a apărut primul exemplar al celebrei cărţi „Guinness Book of Records” (cartea va fi publicată, însă, în septembrie acelaşi an); ideea editării unei „cărţi a recordurilor” şi a faptelor-unicat din natură sau realizate de om i-a aparţinut lui Sir Hugh Beaver; acesta a luat legătura cu fraţii Norris şi Ross McWhirter din Londra, care se ocupau cu evidenţa unor fapte ieşite din comun; încă din primul an de apariţie, aceasta s-a clasat pe primul loc în topul celor mai bine vândute cărţi

– 1988: A murit actorul american de film John Carradine (n. 1906)

– 2010: A murit Irvin Kershner, regizor de film, actor şi producător american (n. 1923)

– 2012: A murit jurnalistul francez Erik Izraelewicz, specialist în economie; director editorial al publicaţiei „Le Monde” din 2011 (n. 1954)

– 2012: A murit pictorul francez de origine poloneză Ladislas Kijno; considerat unul dintre artiştii majori din secolul al XX-lea şi unul dintre maeştrii abstractizării, specialist în tehnica vaporizării pe pânză (n. 1921)

– 2014: A murit scriitoarea britanică P. D. James (nume complet: Phyllis Dorothy James); multe dintre romanele sale poliţiste au fost adaptate în filme şi seriale de televiziune (n. 1920)

– 2014: A murit actorul polonez Stanislaw Mikulski (n. 1929)

Sursa: RADOR

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie