MEDGIDIA: „Săptămâna legumelor și fructelor donate“
Publicat de , 26 noiembrie 2016, 11:27
În perioada 14-18 noiembrie 2016, Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu“ din Medgidia a organizat campania socială „Săptămâna legumelor și fructelor donate“, acțiune care face parte din Programul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară.
Activitatea a constat în strângerea de legume și fructe de către elevii liceului pentru a fi donate Asociației „Zâmbet și culoare“ din oraș.
În urma implicării a 16 clase de elevi s-a strâns o cantitate de 292,2 kilograme de legume și 158,8 kilograme de fructe, care a fost distribuită unui număr de 35 de copii beneficiari.