Piteşti: Accident grav. A fost activat planul roșu. Cel puțin 11 persoane rănite
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 25 noiembrie 2016, 06:37
Cel puţin 11 persoane au fost rănite, în urma unui accident în care au fost implicate două autobuze, produs vineri dimineaţă în Piteşti, judeţul Argeş, autorităţile activând planul roşu de intervenţie.
Accidentul s-a produs vineri dimineaţă, în oraşul Piteşti, din judeţul Argeş, unde două autobuze în care se aflau aproximativ 30 de persoane s-au ciocnit.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, Mădălina Epure, din primele informaţii, cel puţin 11 persoane au fost rănite, una dintre acestea, un şofer, fiind încarcerată.
Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie, iar la faţa locului au venit nouă ambulanţe, o autospecială cu apă şi spumă, una de descarcerare, una de preluare victime multiple, precum şi trei salvări ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă, a precizat sursa citată.
Sursa – news.ro