MAMAIA: Au început înscrierile la Maratonul Nisipului 2017
Publicat de , 15 noiembrie 2016, 07:21
Începând de ieri, sportivi profesionişti sau amatori, din România sau din străinătate, se pot înscrie la ediţia a IV-a a Maratonului Nisipului, eveniment internaţional care va avea loc în data de 26 martie 2017, pe plaja din staţiunea Mamaia.
Participanţii pot opta pentru una din următoarele curse: maraton individual pe distanța de 42 km, semi-maraton individual 21 km și cursa individuală de 10 km. Totodată, părinţii au posibilitate de a alerga alături de copii lor, pe o distanţă de 1 km, în cadrul ineditei curse “Family Run”, eveniment care are ca scop promovarea sportului în familie şi lupta împotriva obezităţii infantile, fenomen care ne plasează pe locul 2 în Europa.
Evenimentul internațional “Maratonul Nisipului”, fiind una dintre primele competiţii sportive de anduranţă din Europa care se desfăşoară integral pe nisip, este şi un mijloc inedit de promovare a sportului de masă și a litoralul românesc la nivel internațional. La primele trei ediţii, Maratonul Nisipului a adunat la start peste 1600 de iubitori ai sportului din România şi din alte peste 15 ţări, iar la ediţia din 2017 organizatorii se aşteaptă la un numar de peste 1000 de participanti. Competiţia sportivă este organizată de Asociaţia Sportivă “SanaSport” și Radio Constanța, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa, Primăria Constanţa şi Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral.
“Acum mai bine de 3 ani, când am organizat prima ediţie a Maratonului Nisipului, nu speram că această inedită competiţie sportivă va ajunge, într-un timp atât de scurt, un adevărat fenomen printre sportivii internaţionali. Datorită succesului de care s-a bucurat evenimentul din staţiunea Mamaia şi datorită cererilor foarte mari care vin mai ales din afara ţării, am decis să începem înscrierile cu cinci luni înainte, pentru ca sportivii să îşi poată pregăti din timp agenda competiţională. Este o bucurie pentru noi toţi că am reuşit să transformăm staţiunea Mamaia într-un punct de atracţie pe harta maratoanelor lumii. La ediţia 2017, mai avem o luptă foarte importantă de dus. Este vorba de nivelul ridicat al obezităţii infantile, România fiind pe locul secund în Europa. Acesta este şi motivul pentru care îi invităm pe toţi părinţii, împreună cu copiii lor, să se înscrie la Cursa “Family Run”, pentru a promova alergarea ca sport de masa, pentru a descoperi bucuria şi beneficiile mişcării în aer liber şi, nu în ultimul rând, pentru a combate acest îngrijorător fenomen”, declară Daniel Antonaru, președintele Asociației Sportive “SanaSport”, organizatorul evenimentului internaţional “Maratonul Nisipului”.
Cei interesați se pot înscrie online pe website-ul evenimentului, www.maratonulnisipului.ro.