Toamnă veritabilă în Dobrogea. Ce surprize ne rezervă vremea duminică
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 13 noiembrie 2016, 06:24
Duminică, vremea va continua să se răcească în Dobrogea, iar maximele se vor încadra, în regiune, între 9 și 12 grade Celsius.
Cerul va fi parțial înnorat și nu sunt excluse ploile.
Până duminică seara, se vor semnala precipitaţii în toată ţara, iar în vest, sud-vest, centru, nord şi nord-est, cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp şi pe arii restrânse 50…60 l/mp în zona montană şi în Moldova.
Vântul va avea intensificări temporare în toate regiunile, cu viteze ce vor depăşi 50…60 km/h, iar la munte şi pe parcursul zilei de duminică şi în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Moldova vor fi rafale de peste 60….70 km/h.