Ascultă Radio România Constanța Live

Fostul președinte ANAF, Sorin Blejnar, reținut pentru trafic de influență

Fostul președinte ANAF, Sorin Blejnar, reținut pentru trafic de influență

Publicat de Arantxa Catană, 7 noiembrie 2016, 15:52

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 7 noiembrie 2016, a inculpatului Blejnar Sorin, la data faptei de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) cu rang de secretar de stat, cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influență.

În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În cursul anului anul 2011, în contextul inițierii unor proceduri de achiziţii publice la nivelul A.N.A.F., inculpatul Blejnar Sorin, în calitatea mai sus menționată, a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20% din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate la nivelul instituţiei publice respective.

Banii respectivi urmau să-i fie remiși inculpatului în schimbul exercitării influenţei sale asupra unor subalterni, pentru ca acești să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective astfel încât aceste contracte să fie obținute de firma omului de afaceri.

În aceste circumstanțe, în perioada noiembrie 2011 – ianuarie 2012, inculpatul Blejnar Sorin și ceilalți funcționari implicați în acest demers au primit suma totală de 13.172.520 lei, prin intermediul unei firme controlate de aceștia cu care societatea  omului de afaceri a încheiat mai multe contracte fictive.

În cauză, procurorii anticorupție au beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și din cadrul Direcției de Operațiuni Speciale.

Inculpatului Blejnar Sorin i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând să fie prezentat la data de 8 noiembrie 2016, Tribunalului Prahova, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.   

MURFATLAR: O femeie a fost lovită de tren
Actualitate duminică, 27 aprilie 2025, 13:51

MURFATLAR: O femeie a fost lovită de tren

ISU Dobrogea intervine în aceste momente în localitatea Murfaltar, după ce o persoană a fost lovită de tren. Din primele informații, victima, o...

MURFATLAR: O femeie a fost lovită de tren
Piesa de patrimoniu | “Plaja de la Dieppe”, tabloul semnat de pictorul și gravorul român-Nicolae Vermont, lucrare ce poate fi văzută la Muzeul de Artă Constanța
Actualitate duminică, 27 aprilie 2025, 13:01

Piesa de patrimoniu | “Plaja de la Dieppe”, tabloul semnat de pictorul și gravorul român-Nicolae Vermont, lucrare ce poate fi văzută la Muzeul de Artă Constanța

Cum dorul nostru de mare, de vacanță și de plajă încălzită este de nestăvilit, indiferent de anotimp, vă propunem astăzi, la Piesa de...

Piesa de patrimoniu | “Plaja de la Dieppe”, tabloul semnat de pictorul și gravorul român-Nicolae Vermont, lucrare ce poate fi văzută la Muzeul de Artă Constanța
TULCEA: Un bărbat de 27 de ani a căzut în Dunăre, în zona localității Smârdan. La fața locului intervin pompierii
Actualitate duminică, 27 aprilie 2025, 12:31

TULCEA: Un bărbat de 27 de ani a căzut în Dunăre, în zona localității Smârdan. La fața locului intervin pompierii

În această noapte, în jurul orei 02:17, prin apel la numărul de urgență 112, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru...

TULCEA: Un bărbat de 27 de ani a căzut în Dunăre, în zona localității Smârdan. La fața locului intervin pompierii
AUDIO | Premii importante obținute de elevii Colegiului Național de Arte “Regina Maria” din Constanța
Actualitate duminică, 27 aprilie 2025, 12:19

AUDIO | Premii importante obținute de elevii Colegiului Național de Arte “Regina Maria” din Constanța

După muncă și răsplată. Zeci de elevi ai Colegiului Național de Arte “Regina Maria” din Constanța au adus premii importante de la...

AUDIO | Premii importante obținute de elevii Colegiului Național de Arte “Regina Maria” din Constanța
Actualitate duminică, 27 aprilie 2025, 11:23

Polițiștii constănțeni au aplicat amenzi de peste 12 mii de lei, în cadrul acțiunii Blocada

La data de 26 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari au desfășurat activități în cadrul acțiunii BLOCADA pentru...

Polițiștii constănțeni au aplicat amenzi de peste 12 mii de lei, în cadrul acțiunii Blocada
Actualitate duminică, 27 aprilie 2025, 10:57

TULCEA: Campionatul național de endurocross a deschis oficial sezonul turistic în zona lacului Iacobdeal

Câteva zeci de motocicliști au participat, în comuna Turcoaia, județul Tulcea, la cea de-a III-a etapă a Campionatului național de endurocross...

TULCEA: Campionatul național de endurocross a deschis oficial sezonul turistic în zona lacului Iacobdeal
Actualitate duminică, 27 aprilie 2025, 10:06

AUDIO | Prin teatru, bibliotecarii de la malul mării au cucerit scena și inima publicului constănțean – FOTO/VIDEO

Nu multe sunt evenimentele din viață la care participi, întâmplător sau nu, iar la final nu știi cui să-i mulțumești mai bine că ai reușit...

AUDIO | Prin teatru, bibliotecarii de la malul mării au cucerit scena și inima publicului constănțean – FOTO/VIDEO
Actualitate sâmbătă, 26 aprilie 2025, 16:47

MANGALIA: Atenție, trageri cu muniție de manevră, pe timp de zi și de noapte, pe Marea Neagră!

Reprezentanții Centrului de Perfecționare Operații Speciale Navale Mangalia informează că, în perioada 28.04.2025 – 17.05.2025, militarii din...

MANGALIA: Atenție, trageri cu muniție de manevră, pe timp de zi și de noapte, pe Marea Neagră!