Patronii clubului Colectiv s-au prezentat joi la Parchetul General
Publicat de Arantxa Catană, 3 noiembrie 2016, 10:27
Cei trei patroni ai clubului Colectiv s-au prezentat, joi, la sediul Parchetului General, surse judiciare precizând că au luat la cunoștință despre viitoarea expertiză medico-legală privind victimele incendiului.
La intrarea în sediul instituției, niciunul dintre cei trei patroni nu a dorit să facă declarații jurnaliștilor.
Tot joi, s-a prezentat la Parchetul General și patroana firmei care a montat artificiile în clubul respectiv, Daniela Niță.
Pe 28 octombrie, Parchetul General informa că în dosarul disjuns din „Colectiv” au fost dispuse 82 de expertize medico-legale, fiind ridicate sute de noi înscrisuri cu caracter medical de la unități sanitare din România și străinătate.
Parchetul General a făcut precizări în legătură cu stadiul cercetărilor în dosarul disjuns din dosarul denumit generic „Colectiv” (în care au fost trimiși în judecată patronii clubului).
Sursă: Agerpres