Asociația Română a de Istorie a Presei: Finanțarea de la bugetul de stat s-ar putea dovedi precară
Publicat de Adrian Băncilă, 2 noiembrie 2016, 13:50 / actualizat: 17 decembrie 2016, 10:52
Asociația Română de Istorie a Presei își exprimă dezacordul privind promulgarea legii ce anulează taxa radio-tv. Considerăm că actul normativ va duce la reducerea independenței editoriale a Societății Române de Radiodifuziune și a Societății Române de Televiziune, fiind în detrimentul cetățenilor, a democrației și a misiunii publice asumate de către cele două instituții.
Considerăm că, prin eliminarea taxei radio-tv și finanțarea integrală de la bugetul de stat, va dispărea legătura directă dintre public și Radio Romania – TVR, iar cele două instituții media vor deveni vulnerabile în fața influenţelor partidelor politice, sindicatelor, organismelor comerciale ori a diverselor grupuri de presiune. O astfel de situație ar crea un prejudiciu de imagine celor două entități media, care și-ar pierde credibilitatea și, implicit, ascultătorii și telespectatorii.
Mai mult, finanțarea de la bugetul de stat s-ar putea dovedi precară, ceea ce ar impune reducerea activității, programe de o mai slabă calitate, acoperire incompletă a agendei zilnice și, automat, informarea fragmentară a publicului.
În consecință, vă solicităm să nu promulgați actul normativ.