Zeci de refugiații au vizitat, duminică, Delfinariul din Constanța
Publicat de Arantxa Catană, 30 octombrie 2016, 17:31
Peste 30 de persoane beneficiare a unei forme de protecție internațională, adulți și copii, au vizitat, duminică, 30 octombrie, Delfinariul din Constanța. Ei provin din Siria și Yemen, și este pentru prima dată când au văzut delfinii. După ce au urmărit reprezentația delfinilor, refugiații au vizitat Microrezervația.
„Mă bucur mult că putem vizita delfinii. Natura ne liniștește, e ca o revenire la normalitate. Aici găsim pacea de care avem nevoie!” a declarat A.S., refugiat din Siria, venit cu familia sa acum 4 luni.
În prezent se află aproximativ 300 refugiați în Regiunea de dezvoltare Sud-Est, dintre care aproximativ 100 în județul Constanța.
Inițiativa aparține Centrului pentru Resurse Civice și Complexului Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța, în cadrul unui parteneriat care își propune să contribuie la integrarea în comunitate a refugiaților și migranților, în cadrul proiectului ”INTEGRARE+”.