Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România protestează faţă de eliminarea taxei radio-tv de către Parlament
Publicat de Arantxa Catană, 28 octombrie 2016, 09:48 / actualizat: 17 decembrie 2016, 11:01
Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România protestează faţă de eliminarea taxei radio-tv de către Parlament, pentru că această măsură ar duce la dependenţa de factorul politic din punct de vedere financiar a celor două instituţii publice de media.
Ca urmare, Uniunea îi cere insistent preşedintelui Klaus Iohannis să nu promulge legea care prevede eliminarea acestor taxe.
Şi Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Societatea Română de Radiodifuziune i-a solicitat Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională în privinţa acestei legi.
Semnatarii documentului susţin că actul normativ aduce atingere autonomiei şi independenţei editoriale a Radioului şi Televiziunii Publice şi că încalcă astfel Constituţia.
Iniţiatorul legii, liderul PSD Liviu Dragnea, a spus, însă că eliminarea taxei nu înseamnă că cele două instituţii vor fi sub control politic, ci vor avea un parcurs predictibil. El a propus stabilirea unor alocări de la bugetul de stat. Amintim că parlamentul a votat o lege care elimină peste o sută de taxe nefiscale, inclusiv cea radio-tv.