Dacian Cioloș despre înlocuitorul lui Ghinea: Mă gândesc la un om din interiorul ministerului, nu o să fie un interimat
Publicat de Adrian Băncilă, 26 octombrie 2016, 17:39
Premierul Dacian Cioloș a declarat, miercuri, că are în vedere desemnarea unei persoane din Ministerul Fondurilor Europene (MFE) ca înlocuitor al lui Cristian Ghinea la șefia ministerului și a adăugat că nu va fi vorba de un interimat.
„Mă gândesc la cineva din interiorul ministerului, pentru că vreau să asigurăm continuitate. O să vă anunț în perioada imediat următoare. Este un minister prea important să ne jucăm cu interimate. Acolo, chiar dacă e vorba de încă două luni, e o perioadă cu o activitate intensă acolo, pentru că pregătim procedura, așa-zisa procedură de desemnare sau de acreditare a autorităților de management, a structurilor care gestionează fondurile europene. Mai avem de dus la bun sfârșit programul de rezolvare a condiționalităților ex ante. Deci, e important să fie un ministru plin”, a susținut Dacian Cioloș.
Despre plecarea lui Cristian Ghinea de la șefia MFE, urmând să candideze din partea Uniunii Salvați România, premierul a spus că l-a încurajat să facă politică.
„Am mai spus că ăsta e un lucru bun să fie miniștri, secretari de stat, oameni tineri care se angajează în politică. L-am încurajat și îi doresc sincer mult succes”, a spus Cioloș.
Miercuri, premierul a participat la dezbaterea „România: oportunități de investiții într-o economie globală plină de provocări”.
Secretarul de stat Dragoș Cristian Dinu ar putea fi desemnat ministru al Fondurilor Europene, după ce Cristian Ghinea și-a înaintat demisia miercuri, au declarat, pentru AGERPRES, surse oficiale.
Sursa: Agerpres