Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 24 octombrie

Calendarul zilei – 24 octombrie

Publicat de Codrin RAITA, 24 octombrie 2016, 06:00

EVENIMENTE INTERNE

– Senat

* ora 12:30 – şedinţa pregătitoare a Biroului Permanent

* ora 13:00 – şedinţa Biroului Permanent

* ora 14:00 – lucrări în grupurile parlamentare

* ora 16:00 – lucrări în plen

* Lucrări în comisiile permanente:

  • ora 13:00 – Comisia economică, industrii şi servicii
  • ora 13:30 – Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială

 

– Camera Deputaţilor

* ora 14:00 – şedinţa Biroului Permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 15:00 – activitate în cadrul grupurilor parlamentare

* ora 16:00 – şedinţa în plen

* Lucrări în Comisiile parlamentare:

  • ora 13:00 – Comisia pentru buget, finanţe şi bănci – sala 6115
  • ora 14:00 – Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport – la sala 3150

 

– Ministere

* Comisia Generală pentru Pescuit în Marea Mediterană a Organizației pentru Alimentație și Agricultură (GFCM FAO), împreună cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, organizează Conferința la nivel înalt privind Cooperarea Consolidată pentru Pescuit și Acvacultură la Marea Neagră – la Hotel Athenee Palace Hilton (24 – 25 oct.). Conferinţa va reuni statele riverane la Marea Neagră, statele membre şi reprezentanţi ai Organizaţiei pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN), reprezentanţi ai Comisiei Europene, GFCM, FAO şi Eurofish

– Manifestări dedicate Zilei Armatei României (25 octombrie)

* Ministerul Apărării Naţionale organizează cea de-a V-a ediţie a evenimentului „Ziua Armatei României în şcoli” (17 – 24 oct.). Echipe formate din militari de la toate categoriile de forţe, elevi şi studenţi ai instituţiilor de învăţământ militar şi reprezentanţi ai birourilor informare – recrutare vor prezenta importanţa Zilei Armatei României. Din program:

  • ora 9:00 – „Ziua Armatei României în şcoli” se va desfăşura cu participarea militarilor din Batalionul 265 Poliţie Militară – la Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu”, Str. Arhitect Ioan Mincu, nr. 10

* Satu Mare: Marş pe traseul Tătăreşti – Ruseni şi depunerea de coroane de flori la monumentele de pe traseu – ora 10:00

* Carei: Marş pe traseul Supuru de Sus – Supuru de Jos – Acâş – Carei (24 – 25 oct.)

 

– Casa Regală

* Sinaia: Programul evenimentelor dedicate aniversării Regelui Mihai I la împlinirea vârstei de 95 de ani (25 oct.):

  • ora 14:30 – vernisajul expoziţiei de fotografie „Regele Mihai, o copilărie fericită”, care cuprinde imagini inedite din copilăria Majestăţii Sale, care provin din trei colecţii – a fotoreporterului Iosif Berman, arhiva Casei Regale şi Biblioteca Academiei Române – în Holul de Onoare al Castelui Pelişor; participă principele Radu
  • ora 16:00 – Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei, va decora în numele Majestății Sale Regelui Mihai I, o serie de personalități și colaboratori ai Casei Majestății Sale Regelui, din țara noastră și de peste hotare – în Holul de Onoare al Castelului Peleș
  • ora 17:00 – recepţie în „Salonul Maur”, la care vor participa principele Radu şi principesa Maria

 

– Social

* Fundația Sera România organizează un concert caritabil susţinut de pianistul american Alan Gampel, în sprijinul copiilor aflați în dificultate – ora 19:00, la Ateneul Român. Pianistului Alan Gampel i se vor alătura dirijorul Cristian Oroșanu, Ioana Cristina Goicea, la vioară și Ștefan Cazacu, la violoncel

– Economic

* ACCA (Association of Chartered Certified Accountants), cea mai mare asociaţie contabilă internaţională, va sărbători 10 ani de la deschiderea biroului său în România, prin organizarea unei conferinţe la nivel înalt cu tema principală „Viitorul Profesiei Contabile și de Audit” – ora 18:00, în Sala Rondă a Hotelului Intercontinental

– Cultură

* Centrul de Studii în Istorie Contemporană şi Fundația Hanns Seidel organizează prima ediţie a „Galei Istoriei Contemporane”, dedicată celor mai bune apariţii editoriale din 2015 pe teme de istorie contemporană – ora 19:00, la Teatrul Elisabeta, Bd. Regina Elisabeta nr. 24

* Cu ocazia împlinirii a 120 de ani de la naşterea episcopului catolic de Transilvania, Márton Áron, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti, împreună cu Secretariatul de Stat Politici pentru Relaţia cu Maghiarii de Pretutindeni din cadrul Cabinetului Primului Ministru şi Asociaţia Pro Patria, organizează o serie de evenimente dedicate memoriei episcopului – la sediul Institutului Maghiar din Bucureşti, Str. Gina Patrichi nr. 8. Din program:

  • ora 19:00 – Lázár Csilla, director al Muzeului Márton Áron din Sândominic (jud. Harghita) vernisează o expoziţie care prezintă viaţa episcopului Márton Áron; după vernisaj are loc un concert comemorativ susţinut de violonistul Csendes László, violoncelistul Eugen Bogdan Popa şi clavecinista, Raluca Enea

* Muzeul Colecţiilor de Artă, muzeu-satelit al MNAR, organizează vernisajul expoziţiei „Peisaje franceze în arta românească modernă”, care cuprinde lucrări inspirate atât de natură, cât şi de contextul urban, realizate de artiştii români în timpul călătoriilor sau perioadelor de studiu petrecute în Franţa – ora 18:00, la sediul Muzeului Colecţiilor de Artă din Calea Victoriei nr. 111, Corp C. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 25 octombrie 2016 – 31 ianuarie 2017. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Internaţional

* Lansarea romanului „În noaptea timpului”, de Antonio Muñoz Molina – ora 19:00, Librăria Humanitas Cișmigiu. Participă: Carmen Mușat, Dana Ionescu și Marin Mălaicu-Hondrari

* A IV-a ediție a „Atelierului de Scriere Creativă în SF și Fantasy”, organizat de Club Revdepov și Bookblog.ro (24 oct. – 30 nov.)

* Timişoara: Reuniune pe tema culturii şi a turismului de patrimoniu, în cadrul Proiectului „Întâlnirilor franco-române ale turismului – Învăţarea limbilor străine şi formarea în meseriile turismului: un sector în plină schimbare”, iniţiat de Ambasada Franţei în România şi Institutul Francez din România, aflat sub auspiciile Secretariatului de Stat pentru turism şi susţinut de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice – ora 9:30, la Universitatea de Vest, Bd. Vasile Pârvan nr. 4

* Timișoara: Vernisajul expoziției de pictură „Wide-Open-Spaces”, de Iulian Bisericaru – ora 18:00, la Calina Spațiu de Artă Contemporană, Str. Mărășești, nr. 1-3. Curator Liviana Dan (24 oct. – 27 nov.)

– Diverse

* Șapte evenimente în șapte cafenele, ceainării și cluburi bucureștene și o expoziție de ceai, cafea, accesorii și aparatură de specialitate – toate acestea în cadrul celei de-a VIII-a ediții a Festivalului Ceaiului şi al Cafelei – Tea&Coffee Festival (24 – 30 oct.). Evenimentul începe cu „Seara Armenească” – ora 17:30, la Lente Cafe Arcului, Str. Arcului nr. 8. Se va porni apoi, într-un tur ghidat pietonal organizat de Asociația Cultour pe străzile cartierului armenesc, invitații putând descoperi istoria Casei Melik și a Bisericii Armenești. Finalul turului va fi la Lente Cafe, unde Uniunea Armenilor din România va prezenta o expoziție de fotografie și un atelier de caligrafie, iar Paul Agopian va face o demonstrație culinară

– S-a întâmplat într-o zi de 24 octombrie 

* Cu 368 de ani în urmă (1648) avea loc semnarea „Păcii de la Westfalia”, care consfinţea sfârşitul Războiului de treizeci de ani (1618-1648), ultimul război religios important din Europa, şi deschide în diplomaţie istoria congreselor europene. Una din consecinţele acestui război a fost divizarea Germaniei în mai multe teritorii şi limitarea puterii Sfântului Imperiu Roman. Pacea de la Westfalia reprezintă o serie de tratate încheiate între mai şi octombrie 1648 la Osnabrück şi Münster şi, pe lângă Războiul de 30 ani, a pus capăt şi Războiului de 80 de ani (1568-1648) dintre Spania şi Olanda. Pacea de la Westphalia a fost încheiată între Sfântul Imperiu Roman (Ferdinand al III-lea), Regatul Spaniei, Regatul Franţei, Suedia şi Olanda. La 24 octombrie 1648 au fost semnate încă două tratate complementare: Tratatul de la Münster dintre Sfântul Imperiu Roman şi Franţa, tratat ce viza statele europene catolice şi Tratatul de la Osnabrück, dintre Sfântul Imperiu Roman şi Suedia, tratat ce viza statele protestante. „Pacea de la Westfalia” a reprezentat prima întâlnire diplomatică la nivel european, în urma căreia au fost consacrate principiile echilibrului politic şi al raţiunii de stat

* Acum 159 de ani (1857), era înființat primul club de fotbal din lume. Nathaniel Creswick şi William Prest au pus bazele unei echipe de fotbal, pe care au denumit-o sugestiv, Sheffield FC. Cum nu prea exista concurenţă la acea vreme, meciurile se desfăşurau doar între membrii clubului. Regulile jocului erau stabilite chiar de către fondatori, însă acest lucru a durat doar până când a luat fiinţă celebra Football Association (în 1863). Deşi încă există şi în zilele noastre, Sheffield FC şi-a încheiat foarte repede perioada de glorie, în 1885, când cluburile au trecut la statut profesionist. În momentul de faţă, Sheffield FC ocupă locul şapte în Division One South, cel de-al optulea eşalon din fotbalul britanic

* Cu 98 de ani în urmă (1918) era adresat mesajul secretarului de stat al SUA, Robert Lansing, privind recunoaşterea dreptului românilor de a-şi desăvârşi unirea (24.X/6.XI)

* Se împlinesc 85 de ani (1931), de când, la Bursa din New York, a avut loc cel mai mare crah financiar din istoria omenirii, care a cuprins şi România. Evenimentul marchează ceea ce numim “Marea Depresiune”, respectiv zguduitoarea criză economică a secolului al XX-lea (1929-1933), care avea să lovească marile finanţe, băncile, afacerile de orice fel, dar şi micile economii ale populaţiei, reduse peste noapte la nimic, într-o perioadă când statele nu organizaseră încă actualele fonduri de garanţie bancară. Acea zi de joi a rămas marcată cu sinistrul calificativ de „Joia neagră”, deşi unda şocului s-a propagat în lume timp de cinci zile calendaristice, fapt pentru care, în diferite locuri, a fost marcată ca „lunea neagră” sau „marţea neagră”

* Acum 38 de ani (1978), se inaugura Spitalul Clinic al Municipiului Bucureşti (din 1984, Spitalul Universitar Bucureşti)

* În urmă cu 29 de ani (1987), se inaugura noua linie a metroului bucureştean Piaţa Unirii – Pipera (8,4 km), încheindu-se, astfel, lucrările la magistrala a II-a, Nord-Sud (în lungime de 18,7 km)

* Se împlinesc 20 ani (1996) de la intrarea în vigoare a Convenţiei cu privire la siguranţa centralelor nucleare, semnată la 20.IX.1994, la cea de-a 38-a Conferinţă Generală a AIEA de la Viena

Aniversări – Comemorări

– Şmini Aţeret (Shmini Atzeret), sărbătoare mozaică (a început în seara zilei precedente, 23 octombrie, după asfinţitul soarelui)

– 24-25: Începe în seara acestei zile, după asfinţitul soarelui, sărbătoarea mozaică Simhat Torá (Bucuria Torei)

– 1818: S-a născut Dimitrie Gusti, poet, traducător de fabule, autor de manuale didactice, fondator al ziarului „Zimbrul” (1850); prin decretul semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, la 15.VIII.1864, Gusti devine cel dintâi primar al Iaşului (m. 1887)

– 1853: S-a născut Pimen Georgescu (prenumele la naştere: Petru), mitropolit al Moldovei din 1909 până la moarte; în timpul Primului Război Mondial a organizat spitale pentru răniţi în mănăstiri şi colecte pentru sprijinirea ostaşilor; membru de onoare al Academiei Române din 1918 (m. 1934)

– 1854: A murit (în exil, la Izmir, Turcia) pictorul Barbu Iscovescu (numele real: Baruh Iehuda); participant la Revoluţia din 1848 din Ţara Românească, a realizat stindardul acesteia; a executat lucrări de decoraţie cu tematică revoluţionară şi a realizat portretele unor fruntaşi ai revoluţiei paşoptiste (n. 1816). NOTĂ: Dan Grigorescu, Monografia „Trei pictori de la 1848” dă moartea la 28.X.1854

– 1894: A murit pictorul Gheorghe Tattarescu, pionier al neo-clasicismului şi al picturii în ulei; întemeietor, alături de Theodor Aman, al învăţământului artistic românesc (n. 1820)

– 1916: A murit generalul Ion Dragalina; în Primul Război Mondial, în fruntea Armatei I, a condus apărarea de la Jiu, în cursul căreia a fost rănit mortal (n. 1860) – 100 de ani

– 1921: S-a născut Veronica Porumbacu (pseudonimul Veronicăi Schwefelberg), poetă, prozatoare, memorialistă, autoare de literatură pentru copii şi traducătoare; soţia criticului şi istoricului literar Mihail Petroveanu (m. 1977) – 95 de ani

– 1922: S-a născut inginerul chimist Vasile Cocheci; cercetări privind protecţia calităţii apelor; din 1971, prin grija sa a funcţionat pentru prima dată în România, la Facultatea de Chimie Industrială de la Timişoara, o grupă specializată în domeniul protecţiei calităţii apelor şi epurării celor reziduale (m. 1996)

– 1929: S-a născut artista plastică Ileana Balotă (m. 1996)

– 1933: S-a născut actriţa Draga Olteanu-Matei

– 1936: S-a născut jurnalista de radio şi profesoara Eugenia Grosu Popescu; a creat şi realizat numeroase emisiuni medicale şi educaţionale la Radio România; a avut colaborări de lungă durată cu revistele “Viaţa medicală“ şi “Revista Radio“; în perioada 1990-1996, a fost redactor-şef adjunct la Redacţia Ştiinţă a Radiodifuziunii Române. De asemenea, a fost preşedinte fondator al Asociaţiei „Mesagerii sănătăţii”, premiată de ONU, dar şi co-fondator şi preşedinte al Uniunii Naţionale a Creatorilor de Radio (m. 2013) – 80 de ani

– 1940: S-a născut criticul şi istoricul literar George Gibescu

– 1940: S-a născut Eugen-Sandu Cucerzan, eseist, istoric al filosofiei şi istoric literar

– 1940: S-a născut sculptoriţa Valentina Boştină (m. 1994)

– 1943: S-a născut Cornel Moraru, critic şi istoric literar

– 1943: S-a născut Theodor Stolojan, economist, om politic, profesor universitar; europarlamentar PNL; vicepreşedinte în Comisia pentru probleme economice şi monetare a Parlamentului European (din 2009); prim-vicepreşedinte al Partidului Democrat-Liberal (2008-2011); preşedinte al Partidului Liberal Democrat (2006-2007); consilier prezidenţial (ianuarie 2005-octombrie 2006); preşedinte al Partidului Naţional Liberal (2002-2004); fost prim-ministru al României (octombrie 1991-noiembrie 1992); ministru al finanţelor (1990-1991)

– 1946: S-a născut cântăreaţa şi actriţa Anda Călugăreanu (numele adevărat: Anca Miranda Călugăreanu) (m. 1992) – 70 de ani

– 1946: S-a născut Î.P.S. Petru Păduraru (prenumele la naştere, Ion), arhiepiscop al Chişinăului, mitropolit al Basarabiei şi exarh al Plaiurilor (din 24 octombrie 1995) – 70 de ani. NOTA 1: La 19.XII.1992 Patriarhia Română a emis un act ce consfinţea reactivarea Mitropoliei Basarabiei, autonomă şi cu statut propriu, stabilind „de jure” desprinderea acesteia de sub tutela Patriarhiei Ruse şi revenirea ei în cadrul Bisericii Ortodoxe Române (a fost recunoscută de autorităţile moldovene la 30.VII.2002). NOTA 2: În urma „Păcii de la Bucureşti” (1812), Rusia a căpătat pentru prima oară teritoriul dintre Prut şi Nistru, Basarabia; pentru grăbirea rusificării, Biserica din teritoriile anexate a fost trecută sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Ruse

– 1949: A murit muzicianul, compozitorul, dirijorul, folcloristul şi poetul Nicodim Ganea (n. 1878)

– 1958: S-a născut actriţa Magda Catone

– 1961: A murit compozitorul şi pianistul Ion Filionescu (n. 1903) – 55 de ani

– 1971: A murit Anton Balotă, filolog şi eseist; specialist în slavistică şi albaneză; filolog cu deschidere spre eseu, îşi încheie cariera prin cercetări în domeniul baladei româneşti şi sud-dunărene (n. 1901) – 45 de ani

– 1972: S-a născut Ruxandra Dragomir, fostă jucătoare de tenis; între anii 1990 și 2001 a câștigat 9 turnee de tenis la simplu, pentru ca la data de 15 august 1997 să ocupe locul 15 pe lista celor mai buni jucători de tenis din lume; după ce a condus Federaţia Română de Tenis timp de patru ani, între 2009 şi 2013, Ruxandra Dragomir a fost aleasă, în iulie 2014, să ocupe funcţia de Preşedinte al Organizaţiei pentru Femei din Partidul Mişcarea Populară (PMP)

– 1983: A murit inginerul Elie Carafoli, fondator al şcolii aerodinamice româneşti; a realizat, printre altele, în 1928, profilurile aripilor cu bordul de fugă rotunjit, denumite „profilurile Carafoli”; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1901, la Veria/Grecia)

– 1994: A murit Nichifor Ceapoiu, inginer agronom, membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1911)

– 1996: A murit Romica Puceanu, interpretă de muzică lăutărească (n. 1927) – 20 de ani

– 2011, 24/25: A murit Liviu Ciulei, regizor de teatru şi film, actor, scenograf, arhitect şi profesor; considerat părintele teatrului românesc modern; membru corespondent al Academiei Române din 1992 (n. 1923) – 5 ani

– 2013: A murit poetul şi eseistul Ilarie Hinoveanu (n. 1934)

– 2014: A murit inginerul energetician Gleb Drăgan; importante contribuţii în domenii ca electrostatica, descărcarea corona, trăsnet sau supratensiuni atmosferice şi de comutaţie; a înfiinţat Laboratorul de tehnica tensiunilor înalte din cadrul Institutului Politehnic din Bucureşti; membru titular al Academiei Române din 2004 (n. 1920, la Tătar Copceac-Cahul, azi în R. Moldova)


EVENIMENTE EXTERNE

– Strasbourg: Sesiune plenară a Parlamentului European (24 – 27 oct.)

– Madrid: Regele Felipe se întâlneşte cu conducătorii principalelor partide politice spaniole pentru a decide dacă va convoca, pentru a treia oară în acest an, alegeri legislative (24 – 25 oct.)

– Kinshasa, Congo: Summit al miniştrilor de externe şi cei ai apărării din cadrul Conferinţei Internaţionale a Regiunii Marilor Lacuri (CIRGL) şi ai Comunităţii de Dezvoltare a Africii Australe (SADC), pe tema crizei din Congo

– Hanoi: Vizita în Vietnam a viceministrului olandez pentru comerţ exterior, Marten van den Berg

– Islamabad: Şeful FMI, Christine Lagarde, participă la conferinţa cu tema „Emerging markets in the world economy”, co-sponsorizată de Banca de stat din Pakistan

– Beijing: Reuniune a plenului Partidului comunist chinez, ultima adunare anuală a formaţiunii aflate la putere înaintea congresului de la sfârşitul anului 2017, în cadrul căruia preşedintele Xi Jinping urmează să obţină un al doilea mandat de cinci ani în fruntea ţării

– Hong Kong: Deschiderea procesului fostului trader britanic Rurik Jutting, care este acuzat de moartea a doi cetăţeni indonezieni

Aniversări – Comemorări

– Ziua Naţiunilor Unite. La 31.X.1947 Adunarea Generală a ONU a hotărât ca ziua de 24 octombrie – aniversarea intrării în vigoare a Cartei ONU, la 24.X.1945, să fie desemnată în mod oficial drept „Ziua Naţiunilor Unite” (este marcată, anual, din 1948). NOTA 1: Carta Naţiunilor Unite a fost semnată la 26.VI.1945, la încheierea Conferiţei organizate în vederea creării Organizaţiei Naţiunilor Unite (25.IV-26.VI.1945, San Francisco). NOTA 2: Organizaţia Naţiunilor Unite a fost creată la 24.X.1945, de 51 de ţări, angajate să menţină pacea prin cooperare internaţională şi securitate colectivă. Astăzi aproape toate naţiunile lumii sunt membre ONU: în total 193 de state

– „Ziua Internaţională a Dezvoltării Informaţionale”; proclamată de Adunarea Generală a ONU în anul 1972, prin Rezoluţia 3038/XXVII, pentru a atrage atenţia opiniei publice asupra problemelor legate de dezvoltare şi asupra nevoii de a facilita comunicarea internaţională pentru rezolvarea acestor probleme; Adunarea Generală a stabilit că această zi trebuie să coincidă cu „Ziua Naţiunilor Unite” (24 octombrie), dar şi cu data adoptării, în 1970, a Strategiei Internaţionale de Dezvoltare pentru cel de-al Doilea Deceniu al ONU de Dezvoltare; s-a considerat că printr-o mai bună răspândire a informaţiei, ca şi prin mobilizarea opiniei publice, mai ales a tinerilor, se vor înţelege mai bine problemele legate de dezvoltare, promovându-se, astfel, cooperarea internaţională pentru dezvoltare

– 24-30: „Săptămâna Dezarmării”; începe în ziua intrării în vigoare a Cartei ONU; se sărbătoreşte anual şi a fost instituită prin hotărârea primei sesiuni speciale a Adunării Generale a ONU consacrate dezarmării, din 1978

– Ziua Naţională a Republicii Zambia; aniversarea proclamării independenţei şi a republicii – 1964

– 1601: A murit astronomul şi matematicianul danez Tycho Brahe; a făcut observaţii precise asupra poziţiilor aştrilor, care au servit elevului său Johannes Kepler (astronom şi matematician german) la descoperirea legilor de mişcare a planetelor; constructor de instrumente astronomice (n. 1546) – 415 ani

– 1655: A murit Pierre Gassendi, matematician, filosof şi astronom francez (n. 1592)

– 1725: A murit compozitorul italian Alessandro Scarlatti (n. 1660)

– 1788: S-a născut Sarah Josepha Hale, scriitoare americană, autoarea cântecului pentru copii „Mary had a little lamb” (m. 1879)

– 1799: A murit Carl Ditters von Dittersdorf, compozitor şi violonist austriac (n. 1739)

– 1804: S-a născut fizicianul german Wilhelm Eduard Weber, care, împreună cu Carl Friedrich Gauss, a creat primul telegraf electric; a adus contribuții de pionierat în domeniul electrodinamicii teoretice (m. 1891)

– 1854: S-a născut chimistul olandez Hendrik Willem Bakhuis Roozeboom (m. 1907)

– 1882: S-a născut compozitorul maghiar Emmerich (Imre) Kálmán (m. 1953)

– 1887, 24.X / 5.XI. A murit Wilhelm von Kotzebue, scriitor şi diplomat german; în 1840 a venit prima oară în Moldova, unde fratele său, Karl, era consul al Rusiei la Iaşi; s-a căsătorit cu românca Aspazia Cantacuzino şi s-a stabilit lângă Roman; a scris şi proză inspirată de realităţile româneşti; membru de onoare străin al Academiei Române din 1884 (n. 1813)

– 1898: A murit pictorul francez Pierre Puvis de Chavannes (n. 1824)

– 1899: S-a născut pictorul bolivian Cecilio Guzman de Rojas (m. 1950)

– 1904: S-a născut politologul german Theodor Eschenburg; a jucat un rol-cheie în constituirea Republicii Federale Germania după înfrângerea nazismului în 1945 (m. 1999)

– 1904: S-a născut Moss Hart, dramaturg şi director de teatru american (m. 1961)

– 1913: S-a născut baritonul italian Tito Gobbi (m. 1984)

– 1915: S-a născut scenaristul american Bob Kane (numele real: Robert Khan), creatorul personajului Batman (m. 1998)

– 1918: A murit compozitorul francez Charles Lecocq (n. 1832)

– 1921: S-a născut soprana croato-austriacă Sena Jurinac (m. 2011) – 95 de ani

– 1923: S-a născut poeta americană de origine britanică Denise Levertov (m. 1997)

– 1925: S-a născut compozitorul italian Luciano Berio (m. 2003)

– 1927: S-a născut Gilbert Bécaud (François Gilbert Léopold Silly), cantautor, pianist şi actor francez (m. 2001)

– 1929: S-a născut compozitorul american George Crumb

– 1929: S-a născut Hubert Aquin, scriitor, eseist şi activist politic canadian (m. 1977)

– 1931: S-a născut compozitoarea rusă Sofia Gubaidulina – 85 de ani

– 1933: S-a născut fizicianul Andrei (Mihail) Andrieş din R. Moldova; studii despre proprietăţile electrice şi optice în semiconductori amorfi; a realizat noi fibre optice; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1991); ca preşedinte al Academiei de Ştiinte din R. Moldova, a rămas în istoria acestei instituţii prin numeroase împliniri, între care recunoaşterea limbii vorbite în Republica Moldova ca limbă română (m. 2012)

– 1933: S-a născut scriitorul american Norman Rush

– 1935: A murit istoricul belgian Henri Pirenne; specialist în istoria Evului Mediu; s-a făcut cunoscut, îndeosebi, prin lucrări de istorie economică şi socială; membru de onoare străin al Academiei Române din 1924 (n. 1862)

– 1938: A murit Ernst Barlach, artist expresionist german, sculptor, desenator şi scriitor (n. 1870)

– 1939: S-a născut actorul american F. Murray Abraham; a obținut Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în anul 1985 pentru rolul Antonio Salieri din filmul „Amadeus”

– 1943: A murit poetul canadian de limbă franceză Hector de Saint-Denys Garneau (n. 1912)

– 1944: A murit Louis Renault, industriaș francez, fondatorul companiei cu același nume, pilot de curse și pionier al automobilismului (n. 1877)

– 1947: S-a născut actorul american Kevin Kline

– 1948: A murit compozitorul austriac de origine ungară Franz Lehar (n. 1870)

– 1974: A murit, la Amsterdam, violonistul, dirijorul şi pedagogul rus David Oistrakh; a rămas în lumea muzicală ca unul din cei mai mari violoniști ai secolului al XX-lea (n. 1908)

– 1992: A murit Amitha Bhose, filolog indian, important eminescolog străin, prima traducătoare a lui Mihai Eminescu în bengali (n. 1933)

– 2000: A murit interpreta afro-americană de jazz Jeanne Lee (numele de scenă al lui Margaret Davis) (n. 1939). NOTĂ: Unele surse (www.allmusic.com) menţionează ca dată a morţii 25.X.2000

– 2001: A murit editorul francez Guy Schoeller, „părintele” formatului Livre de Poche – Carte de Buzunar (n. 1915) – 15 ani

– 2012: A murit compozitorul american Bill Dees (cel care a compus piesa, devenită celebră, „Oh, Pretty Woman”) (n. 1939)

– 2013: A murit Manolo Escobar (numele real: Manuel García Escobar), cântăreţ şi actor spaniol (n. 1931)

– 2015: A murit actriţa americană de origine irlandeză Maureen O’Hara (n. 1920) – 1 an

Sursa: RADOR

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie