BUCUREȘTI: Amenințare cu bombă la Spitalul Militar
Publicat de Arantxa Catană, 21 octombrie 2016, 13:16 / actualizat: 21 octombrie 2016, 18:00
Echipe de pirotehniști din cadrul Poliției Române au ajuns vineri la Spitalul Militar din București, după ce la Serviciul de urgență 112 s-a primit un apel care anunța o bombă în incinta unității sanitare.
Surse judiciare au precizat că persoana care a sunat la 112 avea voce de copil.
Jandarmii asigură perimetrul, iar la fața locului a sosit și o echipă operativă din IGPR.
Potrivit surselor citate, nu s-a stabilit dacă va fi evacuat sau nu spitalul.
UPDATE
Activitatea pirotehniștilor la Spitalul Militar s-a încheiat, apelul care anunța vineri o bombă în incinta unității sanitare a fost o alarmă falsă, au precizat reprezentanți ai IGPR.
Sursă: Agerpres