Numărul infecţiilor intraspitaliceşti din Spitalul Judeţean Tulcea a crescut cu 65% faţă de anul trecut
Publicat de Arantxa Catană, 20 octombrie 2016, 19:34
La Spitalul Judeţean Tulcea, numărul infecţiilor intraspitaliceşti a crescut cu 65% faţă de anul trecut, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică.
Directorul DSP Tulcea, Mihaela Nicolau, spune că anul acesta au fost raportate 48 de infecţii, cele mai multe în secţiile Chirurgie şi Terapie Intensivă.
Cauzele au constat în principal în plăgi chirurgicale şi la nivel digestiv, a mai precizat aceasta.
Creşterea numărului infecţiilor a fost explicată prin intensificarea controalelor efectuate de DSP dar conducerea instituţiei speră ca numărul infecţiilor să scadă în perioada următoare.