Radu Câmpeanu a încetat din viață
Publicat de Arantxa Catană, 19 octombrie 2016, 18:54
Seniorul liberal Radu Câmpeanu a încetat miercuri din viață.
Acesta a fost primul preşedinte al PNL după 1989.
„Anunțăm cu mâhnire că seniorul liberal, Radu Câmpeanu, a încetat astăzi din viață. Rămâne în inimile noastre ca primul președinte al partidului după 1989, cel care a reînființat PNL după cumplita perioadă comunistă și anii petrecuți în închisoare ca deținut politic. Suntem cu toții alături de familia îndoliată”, se arată într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook a Partidului Național Liberal.
Președintele României, Klaus Iohannis a transmis un mesaj prin intermediul aceleiași rețele de socializare prin care își exprimă regretul trecerii în neființă a liberalului Radu Câmpeanu.
„Reconstrucția Partidului Național Liberal și renașterea unei vieți democratice în România sunt legate de numele lui Radu Câmpeanu. A vorbit în Exil despre o Românie liberă și despre valori europene, iar după 1990 a luptat pentru acestea în țară. Odată cu dispariția sa, pleacă unul dintre seniorii autentici ai politicii românești. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a fost mesajul pe care șeful statului l-a publicat pe Facebook.