Simona Halep a plecat cu gânduri mari la Singapore
Publicat de Catalin Donose, 18 octombrie 2016, 06:29
Constănțeanca Simona Halep, locul 4 în clasamentul mondial, a plecat, luni, spre Singapore, acolo unde va avea locul ediţia din acest a Turneului Campioanelor, şi a spus că speră să obţină rezultate mai bune faţă de anul trecut, când nu a trecut de grupe.
Dacă anul trecut lucrurile nu au mers prea bine pentru Simona în Singapore, în 2014, la prima participare, românca a ajuns în finala turneului.
În afara lui Halep, Angelique Kerber, Garbine Muguruza, Karolina Pliskova, Johanna Konta, Madison Keys, Agnieszka Radwanska şi Dominika Cibulkova sunt calificate la competiţia din Singapore. Serena Williams s-a retras din cauza unei accidentări.
„Sper să fie mai bine ca anul trecut şi să fie la fel ca în primul an. Va fi foarte greu, fiecare jucătoare e la un nivel înalt. Mă simt ok, sunt pregătită şi sper să fac o treabă bună. Am avut mulţi susţinători români în primii doi ani. Sper să vină şi anul acesta şi să câştig.
Nu prea mă gândesc la retragerea Serenei. Toate jucătoarele sunt foarte bune. Dacă Serena nu e, se poate spune că am scăpat de o jucătoare foarte bună, dar fiecare meci va fi foarte greu.
Nu contează cu cine joc. Important e să evoluez bine şi să trec de grupe. Indiferent care va fi adversara, trebuie să câştig jocurile”, a spus Halep, pe aeroport, la plecarea spre Singapore.
Alături de Simona, spre Singapore au mai zburat oamenii din staff-ul ei, Daniel Dobre, Dragoş Luscan si Dragoş Ciaus. Darren Cahill se va alătură echipei chiar la Singapore.
„Nu ştiu dacă aş merita în acest an să fiu desemnată jucătoarea sezonului. Sunt jucătoare care au câştigat medalii de aur şi cred că ele ar merita mai mult. Kerber a câştigat două Grand Slam-uri”, – Simona Halep, despre eventualitatea de a fi desemnată cea mai bună jucătoare din 2016.
Turneul Campioanelor de la Singapore se va desfăşura în perioada 23-30 octombrie.
Foto – Iulian Nedelcu