Trei medalii pentru boxerii dobrogeni la Naționale
Publicat de Catalin Donose, 17 octombrie 2016, 06:27
Întrecerile Campionatului Național de box pentru seniori s-au desfășurat la Brăila, iar pugiliștii dobrogeni au câștigat trei medalii, una de aur, una de argint și una de bronz.
Deși are doar 19 ani, Ionuț Vulpe de la Callatis Mangalia, antrenor Nicolae Chioveanu a devenit campion național de seniori la categoria 46-49 de kg.
Argintul i-a revenit lui Ștefan Marcu de la Farul Constanța, antrenor Mihai Constantin la categoria 60 de kg. iar medalia de bronz a fost câștigată de Cezar Andrieș de la CS Năvodari la categoria 64 de kg. antrenori Ferodin Ablalim și Marcel Jipeanu.